Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șef al DSU, dă cea mai proastă veste. Acesta a anunțat că în cazul în care numărul de infectări cu noul coronavirus va continua să crească în următoarele zile, autoritățile vor fi nevoite într-adevăr să ia măsuri de restricție, acestea urmând să fie similare cu cele din perioada stării de urgență
”A fost deschiderea școlilor, campania, alegerile, deschiderea anului universitar. Noi ne-am așteptat la o creștere, dar ea trebuie controlată. Nu o putem controla decât aplicând anumite reguli și restricții pentru o perioadă definită de timp.
Nu luăm în calcul închiderea mall-urilor. Nu am stat să vedem de la ce cifră introducem lockdown în București. S-ar putea să fim rugați să luăm măsuri mai dure, măsuri care s-au luat în starea de urgență, de la limitarea ieșirilor la altele. Nimeni nu poate să promită că nu o să luăm alte măsuri, dacă lucrurile se agravează”, a spus Raed Arafat, la România 9.
Este un prag periculos
În același timp, șeful DSU a mai precizat că țara noastră se apropie de ”un prag foarte periculos” care pur și simplu va obliga la luarea de noi măsuri.
”Ne apropiem de un prag foarte periculos, care ne va obliga să luăm anumite măsuri.
Dacă se vor organiza alegerile, nu trebuie să se întâmple ce s-a întâmplat acum, după vot, cu petreceri cu sute de oameni, 4-500, care nu purtau mască.”, a mai adăugat Arafat.
Declarațiile șefului DSU survin după ce România a înregistrat marți 2.121 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore. Totodată, în intervalul 05.10.2020 (10:00) – 06.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (44 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Inquam Photos / Alex Nicodim