Oficialul precizează că mass-media trebuie să prezinte, în primul rând, informaţii verificate, el reiterând totodată apelul către populaţie în sensul în care aceasta să aibă încredere doar în informaţiile oficiale.
„De la mass-media avem nevoie, în primul rând, să verifice informaţia, să înţeleagă că este un moment de solidaritate. Mass-media trebuie să fie factorul care-i coagulează pe toţi, împreună şi să-i aducă pe toţi la un loc. Mass-media are puterea fie să dezbine oamenii, fie să-i aducă împreună. Pe toate liniile. Deci, în astfel de situaţii, mass-media trebuie să fie factorul care aglutinează, care-i aduce pe toţi, împreună, şi-i pune pe toţi să lucreze împreună”, a spus Arafat la Antena 3.
El a arătat că mass-media poate critica problemele apărute, însă a precizat că acest lucru trebuie făcut ‘pe drept’, în urma verificării aspectelor semnalate.
„Nu înseamnă că nu poţi să critici, dar pe drept. Nu înseamnă că nu poţi să semnalezi că sunt probleme, dar după ce verifici, şi întotdeauna să fie acest lucru în sensul în care, în final, să înţeleagă lumea că toţi încearcă să facă ce pot. Toată lumea. Şi mass-media trebuie să ne aducă, pe toţi, împreună. Dacă continuăm în unele zone scrise, nu neapărat vorbim de televiziune (…), încercarea de a dezbina, de a arăta că ceva nu este OK, de a veni să spui că acum apare Colectiv 2, Colectiv 3, Colectiv 4… Deci, nu e cazul în acest moment. Este un dezastru mondial, suntem parte din el şi fiecare ţară încearcă să-l rezolve, dar nu-i suficient. Trebuie să colaborăm cu toţii şi coagularea tuturor şi solidarizarea tuturor este cea mai importantă. Trebuie să avem încredere unii în ceilalţi. Este cel mai important lucru”, a menţionat Arafat, potrivit Agerpres.
Şeful DSU a reiterat şi apelul către populaţie, în sensul în care aceasta să aibă încredere doar în informaţiile oficiale.
„Populaţia să asculte recomandările şi să nu creadă ştirile false. (…) N-au decât să citească totul, dar să verifice şi sursele oficiale. N-avem de ce să-i minţim, asta să înţeleagă. A trecut timpul în care să vii cu informaţii false sau să-ţi spună cineva ‘minte acolo sau minte acolo’. Nu mai există aşa ceva demult”, a afirmat Raed Arafat.
Sursă foto: INQUAM/Alexandra Pandrea