Mai mulți comandați ai acțiunii de la Crevedia, printre care și Raed Arafat, vor fi audiați. La Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel au fost citați luni, 11 septembrie, trei pompieri, șoferi ai unora dintre mașinile de intervenție de la fața locului.
Raed Arafat ar urma să fie audiat în perioada următoare
Ancheta urmează să stabilească dacă au fost încălcate norme care țin de siguranță și de protecția muncii în momentul intervenției, conform unor surse citate de Gândul. Astfel, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) ar urma să fie audiat în perioada următoare.
Amintim că Ministerul Sănătăţii a oferit anterior noi date cu privire la pacienţii răniţi în explozii. 12 pacienţi au fost transferaţi în străinătate imediat după tragedia de la Crevedia. Până la acest moment, 32 de pacienţi au fost externaţi. 31 dintre aceştia erau la spitale din România, iar ultimul la un spital din Graz, Austria.
Din păcate, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziilor de la staţia de GPL din Crevedia.
Ministerul Sănătăţii au informat că 3 dintre răniţii care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic în acest moment.
Reprezentanţii de la Ministerul Sănătății au indicat şi unde se află cei 10 pacienţi aflaţi acum în stare medie sau uşoară. 6 sunt internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 2 la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”. Simultan, alţi 2 se află la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.
Ministerul Sănătăţii a oferit mai multe informații după tragedia de la Crevedia
Ministerul Sănătăţii a oferit informații și despre cei 11 pacienţi aflaţi în prezent în străinătate, după exploziile de la Crevedia. Un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.
Mai există un pacient transferat la Bruxelles. Acesta are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.
La Milano, unul din pacienţi are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. A fost transferat ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.
Cel de-al doilea pacient de la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă. Mai sunt doi pacienţi care au fost transferaţi în Germania, la Berlin. Aceştia respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală, indică MS.
Un pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, are o suprafaţă corporală arsă mai mare de 10%. Totuşi, el prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, fiind stabil hemodinamic.
Pacientul transferat la Viena, în Austria, cu o suprafaţă corporală arsă mai mare de 25%, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.
Cei doi răniţi transferaţi la Lubeck, Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Aceștia prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului. Unul dintre pacienţi a ajuns la la Bergen, în Norvegia. Acesta respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.