Raed Arafat, intervenţie dură! Un cunoscut medic l-a enervat rău. Medicina nu se face în stradă

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim

Secretarul de stat Raed Arafat a reacționat vineri, 26 martie, la declarațiile lansate de către medicul Flavia Groşan. Astfel, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) subliniază că medicina nu se susţine în stradă.

Read Arafat reacționează!

Șeful DSU a fost întrebat, după evenimentul de la Centrul de pregătire a salvatorilor de la Sîntion, cum comentează informațiile susține de către medicul Flavia Groşan.

„Medicina nu se susţine în stradă din punct de vedere al practicii actului medical. Actul medical se face pe bază de ştiinţă medicală şi pe bază de protocoale medicale care sunt dovedite, care sunt stabilite prin cercetare. Am evitat să intru în polemici de acest gen, pentru că nu este nici prima, nici ultima dată când avem colegi care vin cu păreri contrare părerilor generale care există din punct de vedere medical.

Dar ce v-am zis cred că explică un punct de vedere. Noi, ca medici, când comunicăm cu populaţia, dacă începem să comunicăm toate aspectele ştiinţifice, în detaliu, s-ar putea să-i derutăm atât de mult încât să nu mai înţeleagă nimeni despre ce este vorba. Deci ca să înţelegi anumite lucruri faci şase ani de medicină, mai faci încă cinci ani de specializare, mai cumulezi experienţă. Când discutăm între noi, ca medici, înţelegem anumite nuanţe şi anumite lucruri, dar când intrăm în amănunte pot să devină derutante pentru populaţie. Şi trebuie să le explici pe înţelesul tuturor.

Asta este o problemă cu care ne-am confruntat în România. Şi în alte ţări. Colegi care ies şi explică nişte lucruri care nu sunt pe înţelesul tuturor şi atunci induc oamenii în eroare. Mai mult decât atât nu cred că o să intru să comentez acest caz”, a declarat Raed Arafat.

Medicul Flavia Groşan nu va fi sancţionată

Preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş a declarat luni, după discuţiile din cadrul Comisiei de etică a Colegiului cu dr. Flavia Groşan, că aceasta nu va fi sancţionată.

Şefa Colegiului Medicilor Bihor anunţase, săptămâna trecută, că medicul pneumolog Flavia Groşan a fost invitată pentru discuţia cu Comisia de etică şi deontologie medicală, după ce instituţia s-a autosesizat în urma afirmaţiilor acesteia, publicate într-un ziar central, privind protocoalele din spitale pentru tratamentul împotriva noului coronavirus.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim