Cinci persoane sunt în stare foarte gravă în urma exploziei de vineri, 23 iulie, dintr-o hală de reciclare din Popeşti-Leordeni. Şapte persoane au ajuns la spital în urma deflagraţiei, iar alte patru nu au necesitat spitalizare.
Cei cinci sunt internaţi, în acest moment, în spitale din Bucureşti, însă şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că se ia în calcul mutarea lor în străinătate.
“Sunt cinci răniți grav, arși pe o suprafață importantă a corpului, arși și la nivelul căilor respiratorii, ceea ce face prognosticul și mai rezervat”, a declarat, vineri seara, Raed Arafat pentru Digi24, potrivit Libertatea.
“Am întreprins deja primii pași pentru a găsi locuri în afară”. Decizia, luată “în cursul zilei de astăzi sau mâine dimineață”
Arafat spune că s-a luat deja legătura, prin intermediul ataşaţilor Ministerului de Interne, şi există locuri în străinătate. Decizia va fi luată vineri sau, cel mai târziu, sâmbătă dimineaţă.
“Suntem în legătură permanentă cu Ministerul Sănătății, am vorbit cu domnul prim-ministru, a fost informat și președintele. Cu doamna ministru Mihăilă am discutat inclusiv posibilitatea, dacă va fi necesar, să îi ducem în afară.
Vor fi comisii care vor evalua cazurile celor cinci, noi între timp am întreprins deja primii pași pentru a găsi locuri în afară prin atașații Ministerului de Interne și există locuri.
Eu cred că în cursul zilei de astăzi sau mâine dimineață decizia va fi luată la nivel de comisii, după care este treaba noastră, în colaborare cu Ministerul Apărării și probabil vom face misiunea de transport, dacă se decide acest lucru. Trebuie confirmare cu spitalele”, a mai precizat şeful DSU.
Unde ar putea ajunge cei cinci răniţi grav?
Potrivit declaraţiilor făcute de Raed Arafat, locurile identificate în unităţile medicale din străinătate ar fi în Germania, Belgia, dar posibil şi în Austria.
“Se caută și în Austria, pentru că este mai aproape”, a indicat Raed Arafat.
Ce s-a întâmplat, vineri, în Popeşti-Leordeni?
Incendiul a izbucnit vineri după-amiază. Focul s-a pornit la un utilaj într-o hală de reciclare, din oraşul Popeşti-Leordeni, anunţă ISU Bucureşti – Ilfov.
După ce pompierii au intervenit, focul a fost stins. Patru persoane care acuzau probleme respiratorii au fost evaluate la fața locului și au refuzat transportul la spital, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.
„După ce pacienții sunt stabilizați și evaluați la Unitatea Funcțională de Arși Floreasca și la Unitatea Funcțională Bagdasar-Arseni, specialiștii vor decide abordarea terapeutică și, în funcție de situația pacienților, aplică prevederile OMS 2063/2020 (întrunesc comisia în vederea transferului în centre de arși). În acest moment, prioritatea echipelor medicale o reprezintă stabilizarea și evaluarea pacienților în vederea stabilirii conduitei terapeutice și a oportunității transferului”, precizează ministerul în comunicatul respectiv.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea