Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a lansat un apel la mass media, cu privire la promovarea celor care sunt împotriva vaccinării. Mesajul secretarului de stat în cadrul Ministerului Apărării Interne a fost lansat în special către televiziuni.
Raed Arafat nu mai vrea promovarea anti-vacciniștilor: Le-aș tăia microfonul. Apel către mass-media
Numărul cazurilor de coronavirus este în continuă creștere, iar multe localități din România au o rată de infectare de peste 16 la mia de locuitori.
Numărul celor care și-au pierdut viața din cauza coronavirusului este și el în creștere, în timp ce sistemul medical nu mai poate face față.
Pe fondul situației epidemiologice din România, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a lansat un apel la mass media, în special la televiziuni. Secretarul de stat în MAI este de părere că persoanele care promovează nevaccinarea ar trebui să li se taie microfonul atunci când vorbesc despre acest subiect.
„Acum, tot respectul pentru libertatea de exprimare, aș tăia microfonul. (..) Trebuie oprit microfonul tuturor celor care îndeamnă lumea să NU se vaccineze. Măcar pentru trei luni”, a declarat Arafat.
Raed Arafat a mai spus că speră că oamenii și-au dat seama că sunt păcăliți de cei împotriva vaccinării. Mai mult decât atât, având în vedere presiunea din sistemul medical, secretarul de stat spune că medicii pot fi chemați din concediu în această perioadă.
Raed Arafat: Toată lumea trebuie să înțeleagă
Raed Arafat a subliniat că un pacient bolnav de coronavirus stă mai bine la ATI în loc să fie ventilat la UPU deoarece acolo vin mulți bolnavi din afară și există alții care trebuie preluați.
„Trebuie să înţeleagă foarte clar toată lumea, inclusiv DSP-ul, în situaţiile de dezastru ne adaptăm şi acceptăm anumite devieri, altfel, dacă vrem totul să funcţioneze ca în situaţia de normalitate înseamnă că noi nu ştim în ce situaţie ne aflăm.
Dacă sunt motive care pot fi adaptate, care pot fi acceptate în situaţia în care ne aflăm acum, credeţi-mă că bolnavul este mult mai sigur într-o secţie de ATI decât să stea la UPU ventilat când vin şi alţi bolnavi din afară şi avem şi alţii de preluat.
Aşa că orice soluţie care creşte capacitatea pentru a elibera pacienţii din unităţile de primiri urgenţă, pentru a putea să le preluăm către secţii ATI sau secţii cu oxigen, acest lucru trebuie făcut”, a precizat el.
Bilanț coronavirus România, 16 octombrie
Potrivit datelor publicate de GCS, până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.445.714 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.231.401 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.239 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 236 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 41.482 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.10.2021 (10:00) – 16.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 352 decese (194 bărbați și 158 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.