Şeful DSU, Raed Arafat, nu s-a mai abţinut. Acesta a avut un discur şi un mesaj extrem de dur pentru medicii care refuză vaccinarea antiCOVID.
Raed Arafat şi-a ieşit din minţi
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat a avut un mesaj clar pentru cadrele medicale care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19. Le-a transmis acestora să-şi amintească suferinţa provocată de pandemie, atât în rândul pacienţilor, cât şi al personalului din spitale.
„Să-şi amintească ce au avut la ei în spitale pe perioada valurilor prin care am trecut. Am văzut suferinţă, am văzut oameni murind cu zile, oameni care puteau fi salvaţi, dacă aveam vaccinul mai devreme.
Acum, când avem vaccinul, este ridicol să nu ne vaccinăm şi apoi să ne mirăm de ce intrăm într-un nou val, de ce mor oamenii, de ce oamenii fac forme grave. Inclusiv personalul medical, care este cel mai expus. Ei lucrează în spital, lucrează printre pacienţii care sunt pozitivi şi riscul să se infecteze întotdeauna este mai mare”, a declarat Raed Arafat, la Câmpulung Moldovenesc.
Arafat vrea ca medicii să se vaccineze în mod voluntar
„Să se consulte cu colegii lor, care ştiu foarte bine ce înseamnă vaccinul”, a mai transmis Arafat. Întrebat dacă responsabilii din domeniul sănătăţii au în vedere posibilitatea ca vaccinarea anti-COVID-19 să fie obligatorie pentru cadrele medicale din sistemul public, aşa cum este în Italia, de exemplu, răspunsul secretarului de stat Raed Arafat a fost că „la acest moment nu s-a discutat posibilitatea ca vaccinarea Anti-COVID-19 să fie obligatorie pentru cadrele medicale”.
„Noi sperăm ca oamenii să vină voluntar să se vaccineze. Nu s-a pus problema de a-i obliga”, a mai spus secretarul de stat.