Șeful DSU, Raed Arafat, îi sfătuiește pe români să se vaccineze anti-covid și să se informeze doar din surse oficiale. El a subliniat faptul că deși acum numărul infectărilor se menține scăzut, acest lucru nu garantează că situația va fi la fel de bună și în viitor, singura soluție rămânând vaccinarea.
Totodată, șeful DSU le-a cerut românilor să fie mai deschiși, dar și atenți, în contextul în care informările oficiale nu au intenția de a induce persoanele în eroare.
„Am mai zis. Eu spun că oamenii trebuie să se informeze mai bine, din sursele oficiale. Să vadă sfatul oficial. Faptul că suntem bine acum nu garantează că o să fim bine în viitor. Soluția rămâne vaccinarea.
Vaccinarea rămâne singura soluție
Noi îi sfătuim pe oameni să discute cu medicul, să se inforneze. Poate că unii văzând situația noastră au impresia că nu mai trebuie. Oamenii să fie mai deschiși. Informările oficiale nu au nicio intenție să inducă în eroare. Să fim foarte atenți”, a spus șeful DSU, Raed Arafat, în cadrul unei conferințe de presă de la Guvern.
De menționat este faptul că, delcarațiile lui Raed Arafat au fost făcute dup ăce Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, dar și Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, au tras un semnal de alarmă în acest context.
Mai exact, Valeriu Gheorghiță a anunțat că se estimează o nouă creștere a numărului de cazuri de COVID-19 probabil la sfârșit de august-început de septembrie și, cel mai probabil, va fi vorba despre varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2.
El a dat exemplu situația din Marea Britanie, în care virusul se răspândește în special la persoanele nevaccinate și tinere, recomandându-le tuturor să se vaccineze.
„Mesajul este de a completa, într-adevăr, schema de vaccinare. Marea Britanie, astăzi, a redus acel interval între cele două doze de la 12 săptămâni la 8 săptămâni, pentru a accelera vaccinarea celor care au primit o primă doză, tocmai că s-a observat această tendință de a afecta persoanele care au primit o singură doză”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.