Subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a fost nominalizat de premierul Victor Ponta să ocupe funcţia de ministru al Sănătăţii. Propunerea a fost acceptată de Traian Băsescu, care a şi semnat decretul de numire în funcţie.
UPDATE Premierul Victor Ponta a precizat, la ora 15:00, că Raed Arafat va depune jurământul în această seară şi speră să-l convingă pe noul ministru să facă parte şi din echipa care se va instala la Palatul Victoria după alegerile din 9 decembrie.
Declaraţia lui Ponta a fost făcută după ce astăzi premierul a fost prezent la Cotroceni, la o întâlnire cu preşedintele României, Traian Băsescu.
Prim-ministrul a ţinut să-i mulţumească vicepremierul Florin Georgescu, care deţine şi funcţia de ministru al Finanţelor, pentru a reuşit să menţină bugetul în paramatreii negociaţi cu FMI.
"România a reuşit în aceste 6 luni o macrostabilizare economică şi bugetară, ieşind dintr-o zonă periculoasă şi ieşind din punct de vedere tehnic din recesiune. Este în primul rând meritul ministrului de Finaţe, Florin Georgescu", a spus Ponta.
În ceea ce priveşte reformele structurale, Ponta a dat ca exemplu curăţarea companiei Hidroelectrica de contractele bilaterale încheiate cu "băieţii deştepţi". "Din punct de vedere al reformelor structurale, cea mai importantă este cea a sectorului energetic, prin adoptarea unei legislații extrem de performante. Hidroelectrica a fost curățată de acele contracte care denaturau activitatea. O reformă structurală extrem de importantă", a spus Ponta.
Raed Arafat devine astfel ministru „plin” al Sănătății, după ce perioada de interimat a lui Victor Ponta a luat sfârșit. După demisia lui Vasile Cepoi, de la începutul lui octombrie, Raed Arafat a preluat atribuțiile acestuia, însă de pe poziția de subsecretar de stat.
„Astăzi se încheia interimatul lui Victor Ponta la Ministerul Sănătății și ar fi trebuit să fie numit pentru șase săptămâni un alt ministru interimar. S-a preferat varianta numirii unui ministr plin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, citată de evz.ro.
La începutul anului, subsecretarul de stat Raed Arafat și-a depus demisia, după scandalul iscat în jurul prevederilor noii legi a sănătății.
Președintele Traian Băsescu l-a criticat dur pe Arafat, într-o emisiune televizată, pentru rezervele acestuia pe tema privatizării sistemului medical de urgență.
Băsescu referindu-se la Arafat: Dacă nu găseşte înţelegere la MS, ori pleacă ministrul ori secretarul de stat
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, atunci, că Raed Arafat ar trebui să-şi înţeleagă misiunea de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, adăugând că ar trebui să-şi exprime opiniile privind noua lege a Sănătăţii, în primul rând, în interiorul MS, iar, dacă are un alt punct de vedere decât al ministrului de resort, atunci ‘ori trebuie să plece ministrul, ori secretarul de stat’.
Cine este Raed Arafat, omul pentru care românii au ieşit în stradă
Doctorul Raed Arafat este cel care a iniţiat, la Târgu Mureş, primul serviciu de urgenţă cu paramedici, după model occidental, denumit SMURD, care este la acest moment unul dintre cele mai performante servicii medicale din România, scrie Agerpres.
Raed Arafat, medic specialist în Anestezie Terapie Intensivă, s-a născut la 24 mai 1964, la Damasc (Siria), dar a crescut în oraşul palestinian Nablus. Pasiunea pentru medicina de urgenţă o descoperă încă din copilărie. În anii ’70, creează, în Nablus, o echipă de prim ajutor, formată din colegii de clasă, pe care o instruieşte şi o coordonează. La vârsta de 16 ani, în 1981, a ajuns în Piteşti, unde a urmat studiile de limbă română. A absolvit Facultatea de Medicină la Cluj-Napoca. Specialitatea anestezie – terapie intensivă a făcut-o atât la Cluj-Napoca, cât şi la Târgu Mureş.
Este absolvent al unui număr foarte mare de cursuri de medicină de urgenţă şi management al dezastrelor, atât în România, cât şi în străinătate: cursurile de Comandant de Operaţiuni de Salvare (C.O.S), la Brigada de Pompieri din Paris, Urgenţe Nucleare Civile, US Army National Guard, Maryland, SUA; Medic şef de urgenţă, Copenhaga, Danemarca sau Transport medical aerian – Serviciul de Ambulanţă Aeriană Norvegia.
În 1991 a pus bazele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din Târgu Mureş, reuşind să uimească lumea cu rapiditatea şi calitatea intervenţiilor echipajelor sale. Până în 1998, el şi întregul personal au lucrat ca voluntari, deoarece singurul sprijin material provenea de la medicii şi pompierii din Scoţia şi consta în echipament, medicamente şi provizii. Din 1991 este medicul coordonator al staţiei SMURD Târgu Mureş. În 1999 a primit cetăţenia română.
Raed Arafat este instructor în probleme de medicină de urgenţă. A fost membru al colectivului de instructori al cursurilor internaţionale de medici de urgenţă din Grecia, Noua Zeelandă, Austria.
În 2003 a primit Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în gradul de Cavaler, acordat de preşedintele României, Ion Iliescu, pentru întreaga activitate ştiinţifică şi de cercetare, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în România. În noaptea de 31 decembrie 2005, cu câteva minute înainte de intrarea în noul an 2006, pe scena amplasată în faţa Teatrului Naţional, Raed Arafat este decorat de către preşedintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Ofiţer, pentru eforturile depuse în acţiunile de salvare a oamenilor la inundaţii şi pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieţilor a numeroşi români.
Locuitorii din Târgu Mureş l-au desemnat, în decembrie 2003, cea mai apreciată personalitate care activează în domeniul social. În decembrie 2006, a primit, în cadrul unei gale organizate de compania de comunicare ‘Imagine’ şi Metro Media Transilvania, titlul de ‘Omul anului 2006’.
În luna mai 2007, coordonatorul SMURD, dr. Raed Arafat, a fost ales, la Târgu Mureş, pentru următorii trei ani, primul preşedinte al Comitetului Director al nou înfiinţatei Fundaţii pentru SMURD.
La 23 august 2007 primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a semnat decizia de numire a doctorului Raed Arafat, coordonatorul serviciului SMURD, în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, responsabil cu medicina de urgenţă. A demisionat la 10 ianuarie 2012, fiind repus în funcţie de către premierul Emil Boc la 17 ianuarie 2012. La 1 octombrie 2012, după demisia ministrului Vasile Cepoi, i-au fost delegate prerogativele ministeriale. Raed Arafat a refuzat propunerea de a prelua portofoliul de ministru, dar va conduce de facto Ministerul Sănătăţii până la alegerile din 9 decembrie, interimatul fiind asigurat de premierul Victor Ponta.
În 2010 a fost numit profesor invitat la Universitatea de Medicină şi farmacie ‘Victor Babeş’ din Timişoara.