Invitat în cadrul emisiunii Matinal de la Radio România Actualități, Alexandru Rafila a fost întrebat despre posibilitatea ca România să realizeze un vaccin eficient și la un preț accesibil. Acesta consideră că există această posibilitate însă necesită foarte multă muncă, dar și investiții foarte mari, dar Uniunea Europeană a făcut toate acestea deja pentru ca toate țările să aibă acces la o eventuală producție.
„Teoretic, orice este posibil. Cum vă spuneam, dacă un vaccin nu este testat complet pe subiecți umani, în cele trei faze, că ele implică un număr crescând de persoane, de la câteva zeci la câteva sute și ulterior câteva zeci de mii de persoane, care demonstrează siguranța și eficacitatea, atunci nu putem discuta de apariția unui vaccin. În momentul în care o să avem informații legate de o astfel de evoluție a unui vaccin produs în România, sigur că ar fi îmbucurător, dar necesită nu numai foarte multă muncă, ci și foarte multe investiții. Uniunea Europeană chiar a investit foarte mult în cercetarea acestor vaccinuri, tocmai pentru a avea acces precoce la o eventuală producție”, a declarat președintele Societății Române de Microbiologie.
În ceea ce privește prețul și cât de accesibil va fi acest vaccin COVID-19 pentru populația cu venituri mici, Rafila a spus că cele oferite de Uniunea Europeană vor avea un preț foarte apropiat de cel de producție, ceea ce înseamnă probabil 2-3 de dolari pe doză.
„Da, eu cred că va fi disponibil, pentru că acolo se vor pune la punct mecanisme care să facă disponibil acest vaccin și ăsta este unul din rolurile Organizației Mondiale a Sănătății – să găsească și resurse financiare încât țările mai sărace să beneficieze de vaccin. Pe de altă parte, vaccinurile acestea care sunt finanțate de țări sau de Uniunea Europeană vor fi oferite, din câte am înțeles eu, la un preț de cost, deci un preț apropiat de prețul de producție, iar companiile care își dezvoltă pe cont propriu vor oferi vaccinul la prețuri care vor însemna probabil în jur de 20-30 de dolari o doză, față de restul, care vor fi 2-3 dolari o doză. Deci este o diferență destul de mare. Sigur că aceste costuri de cercetare trebuie acoperite și, atunci, ele trebuie acoperite fie din surse guvernamentale, și vaccinul va fi mai ieftin, fie din surse private, și atunci, în mod natural, vaccinul va fi mai scump”, a mai spus Alexandru Rafila.
Sursă foto: INQUAM/George Călin