Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi candidat PSD la alegerile parlamentare, consideră că ţara noastră ar putea depăşi, până în luna decembrie, 25.000 de cazuri pe zi de persoane infectate cu COVID-19.
Întrebat într-o conferinţă de presă susţinută joi la sediul central al PSD dacă este posibil ca până în luna decembrie să se depăşească 25.000 de cazuri noi pe zi de coronavirus, medicul a afirmat: „Da, este o variantă posibilă.
Dacă astăzi avem aproape 10.000 de cazuri, vă daţi seama că am avut câte un salt de la o săptămână la alta şi mă refer la media cazurilor, nu la o zi nume, iniţial de 500 de cazuri, ulterior de 1.000, acum avem un salt de aproape 2.000 de cazuri de la o săptămână la alta şi atunci, în mod evident, dacă asistăm la intervale de 7 zile, 10 zile, că avem un salt major. Se poate ajunge la această situaţie”.
Pe locul 10-12 în Europa ca incidenţă cumulată, însă pe locul 3-4 la mortalitate
Alexandru Rafila spune că problema „majoră” în acest moment în România nu este cea a numărului de cazuri, ci este legată de pacienţii care au forme medii şi care trebuie internaţi şi de cei care au forme grave şi trebuie duşi la Terapie Intensivă. „Sistemul de sănătate nu este un elastic pe care îl întinzi la nesfârşit”, a precizat medicul.
„Aceste două elemente dacă sunt nerezolvate – şi sistemul de sănătate nu este un elastic pe care îl întinzi la nesfârşit -, atunci aceşti pacienţii cu forme medii nu vor putea fi internaţi şi vor ajunge să facă forme grave, cei cu forme grave vor ajunge să devină pacienţi critici şi va creşte foarte mult mortalitatea.
Acum am avut cel mai mult 146 de decese într-o zi. Noi deja suntem ca şi nivel în Uniunea Europeană, cu toate că incidenţa cumulată din ultimele două săptămâni ne plasează undeva pe locul 10-12, ca şi mortalitate suntem pe locul 3-4. Asta ne arată că în momentul în care eu, ca număr de cazuri, o să ajung la una dintre primele poziţii în UE o să explodeze mortalitatea, se va dubla, se va tripla”, a mai declarat, joi, Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.