Medicul Alexandru Rafila, trage un semnal de alarmă în rândul persoanelor care au avut virusul, dar care nu s-au vaccinat anti-covid. Potrivit acestuia, ele se pot infecta cu tulpina indiană, în contextul în care imunitate bolii variază de la trei la șase luni.
Precizările sale vin în contextul în care a fost întrebat dacă cei care au trecut prin COVID, dar nu s-au vaccinat, considerând că au imunitate naturală, se pot infecta cu tulpina indiană.
Totodată, el a dat exemplu infecția sa cu noul coronavirus, constatând că anticorpii după infectare au început să scadă.
“Da. Sunt două elemente aici. O dată imunitatea după boală variază între trei şi şase luni, aţi văzut că şi anumite facilităţi care pot fi făcute pentru persoana care a trecut prin boală nu depăşesc 180 de zil,e chiar şi noul certificat verde european nu este dincolo de 180 de zile.
Eu personal vă spun că am trecut prin infecţie în luna decembrie, mi-am şi dozat anticorpii, am văzut câ încep să scadă. La trei luni după infecţie m-am vaccinat, nu am aşteptat foarte mult să văd până unde scad şi m-am vaccinat, acum am un titru bun de anticorpi şi am citit chiar de curând articole care demonstrează că o persoană care şi-a făcut două doze de vaccin după infecţie s-ar putea să aibă o imunitate durabilă toată viaţa. (…) Dacă ar fi nevoie să ne vaccinăm cu a treia doză sau nu, adică pentru cei care deja au trecut prin boală, e mai puţin probabil să fie necesar”, a transmis Rafila.
Rafila, despre combinația vaccinurilor
În ceea ce privește combinarea vaccinurilor anti-covid, profesorul Rafila a precizat că se discută despre combinarea diferitelor tipuri de vaccinuri.
“Pe de altă parte, deja se discută inclusiv de posibilitatea combinării diferitelor tipuri de vaccinuri, adică vaccinul bazat pe tehnologia ARN şi vaccinul care conţine vector viral, care are şi el în vaccin care utilizează ingineria genetică, ca să înţelegem, nu e un vaccin clasic. Auzeam, Astra sau Johhson, vaccinuri clasice.
Nu sunt clasice, nu mai e niciun vaccin de acest tip care să se administreze, deci nu are cum să fie clasic, dar are un alt principiu. Dacă la vaccinurile Pfizer şi Moderna se inoculează o cantitate de Arn mesager specifică pentru proteina Spike, la celălalt se inoculează un virus care conţine informaţia pentru sinteza proteinei Spike”, a explicat deputatul social-democrat.
Legat de eficiența vaccinurilor pe bază de vectori virali, Rafila susține că eficiența lor este mult mai mică. El a dat exemplu vaccinul chinezesc Sputnik V, dar și vaccinurile AstraZeneca și Johnson&Johnson.
“Se pare că eficacitatea a fost ceva mai mică la vaccinurile care utilizează vectori virali, Astra şi Johnson şi vaccinurile chinezeşti şi vaccinul din Rusia, toate se bazează pe acelaşi timp de tehnologie sau majoritatea. Se discută inclusiv de posibilitatea asocierii a două vaccinuri diferite şi lucrul ăsta se pare că ar putea să dea imunitate pe termen mai lung, inclusiv pentru variantele astea emergente”, a mai declarat Rafila.