Mai mult, Rafila a vorbit despre un proiect ambițios: construirea primului spital complet digitalizat din țară, un model inovator la nivel național și, posibil, european.

Rafila: ceva inovator

„Încercăm să facem ceva care să fie inovator în România și poate și în Europa. Este vorba despre un spital complet digitalizat”, a declarat ministrul în fața audienței formată din experți IT, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai industriei de sănătate.

lui Rafila, spitalul digital va fi realizat la Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din oraș. Proiectul va constitui „un model de practică pentru anii viitori”, care ar putea fi replicat în întreaga țară.

Platforma informatică a asigurărilor de sănătate, aproape de lansare

Un alt element-cheie al transformării digitale îl constituie noua platformă informatică a asigurărilor de sănătate, aflată în dezvoltare. Deși Ministerul Sănătății nu este direct beneficiarul, Rafila a subliniat că pacienții și medicii vor fi principalii avantajați, având acces rapid și integrat la serviciile medicale. Totodată, autoritățile vor putea fundamenta politici publice mai bine documentate și adaptate nevoilor reale ale sistemului.

„Digitalizarea este un proces complex, care nu poate exclude sănătatea. Vom avea suficiente date încât să prioritizăm acolo unde este nevoie de sprijin”, a mai spus Rafila.

România, parte a spațiului european al datelor medicale

Ministrul a menționat că România, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să se alinieze spațiului european al datelor din sănătate, aflat în prezent în faza de pregătire. Integrarea în acest sistem va permite interoperabilitatea transfrontalieră a datelor medicale, facilitând accesul la tratamente și informații în orice stat UE.

Spitalele, digitalizate prin PNRR

În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), circa 200 de spitale din România sunt incluse într-un amplu proces de digitalizare. Cu toate acestea, Rafila a avertizat că succesul acestor investiții depinde de resursa umană calificată și de schimbarea de mentalitate în rândul cadrelor medicale.

„Avem deja sisteme digitale în multe spitale, dar ele nu sunt încă funcționale. De ce? Pentru că trebuie să pregătim personalul. Schimbarea de mentalitate este un proces mai greu decât investiția în sine”, a explicat ministrul.

Evenimentul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), reunește în perioada 8–11 aprilie, la Palatul Parlamentului, peste 200 de speakeri din peste 30 de țări, și aduce în prim-plan inovațiile din domeniul digital.