Ministrul Alexandru Rafila, susţine că, dacă există un număr mare de cazuri de COVID într-un interval scurt de timp, atunci există pericolul de a bloca sistemul de sănătate. El a precizat că probabil sunt aproximativ 10 milioane de persoane care au trecut prin infecţia cu noul coronavirus, plus persoane vaccinate.
„Mai avem o perioadă de timp necesară ca să avem o viziune clară asupra evoluţiei acestei boli, totuşi trebuie să vedem dacă evoluţia este diferită la populaţiile vaccinate în procent mare, cum este populaţia din Marea Britanie sau populaţii vaccinate în procent mai mic, apropo de gravitatea cazurilor. Chiar dacă procentul de persoane care se internează în spital şi respectiv au nevoie de terapie intensivă, este mai mic, dacă ai un număr foarte mare de cazuri într-un interval scurt de timp, atunci într-adevăr există pericolul de a bloca sistemul de sănătate.
Ne dorim să găsim o soluţie prin care acest număr uriaş de cazuri care ar putea să apară într-un interval scurt de timp să fie spaţiat, adică intervalul de timp să fie ceva mai lung”, a declarat Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă.
Este bine să fim pregătiți
El a precizat că sunt foarte multe necunoscute despre această variantă Omicron şi este bine să fim pregătiţi pentru ce este mai rău.
„Nu o să putem opri creşterea, importantă este viteza de creştere pentru că în momentul ai 25.000 de cazuri într-o zi şi ai 10% dintre persoane care au nevoie de internare în spital asta înseamnă totuşi 2.500 de persoane care se internează zilnic. În condiţiile în care evoluţia e mai uşoară, durata spitalizării scade, avem o medicaţie antivirală eficientă şi poţi să externezi mai repede, atunci lucrurile încep să funcţioneze, dar deocamdată sunt foarte multe necunoscute şi e bine să fim pregătiţi pentru ce este mai rău şi lucrurile să se întâmple mai bine şi să putem să facem faţă acestui val potenţial”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Rată de vaccinare de 50% în România
Rafila a menţionat că în România nivelul de vaccinare este de 50% și există și un număr mare de persoane care au trecut deja prin boală, mai ales în valul patru.
„În România, nivelul de vaccinare real este în jur de 50% pentru că populaţia rezidentă în România în jur de 16 milioane de locuitori. Să nu uităm că a fost şi număr mare de persoane care au trecut prin infecţie, mai ales în valul al patrulea, noi avem 1,8 milioane de persoane care au trecut prin boală, probabil că numărul lor este mult mai mare, multiplicarea care este de obicei utilizată este cu cinci, probabil că suntem aproape 10 milioane de persoane care am trecut prin infecţie plus persoane vaccinate, unii au fost şi vaccinaţi, au trecut şi prin boală, nu putem să facem încă o estimare extrem de clară, dar speranţa pe care o avem cu toţii este să există o patogenitate redusă şi să putem să trecem mai uşor pentru acest val cinci”, a mai afirmat Alexandru Rafila.