Profesorul Alexandru Rafila este de părere că numărul foarte mare de infectări cu Covid-19 este cauzat de lipsa disciplinei socială. Președintele Societății de Microbiologie a explicat că în acest moment medicii pot trata mai ușor pacienții care suferă de Covid 19, doar cazurile foarte grave rămânând în continuare sub supraveghere mai mult timp.

„Știm metodele de diagnostic molecular, care permit răspuns adecvat dacă avem testare așa cum trebuie. Formula terapeutică ideală nu există, din păcate, în acest moment. Există peste 100 de vaccinuri candidat, dar cu siguranță vom mai avea de așteptat până când un vaccin va fi și disponibil. Sperăm să avem și noi inteligența să ne asociem unor formule care să ne permită accesul la un vaccin”, a spus Rafila.

Potrivit medicului, primul lucru presupune aprobarea de o autoritate competentă.

„Rămâne să vedem ce formulă, cum se administrează și câte doze. Disponibilitatea lui în România depinde și de capacitatea noastră de a adera la diferite formule, la programe de dezvoltare. Orice țară din UE poate adera. Important e sa participăm și efectiv la aceste programe de dezvoltare .Nu am informații, nu cred ca s-a fi concretizat vreun demers al autorităților legat de accesul la acest vaccin când va exista”, a punctat Alexandru Rafila.

El a vorbit și de capacitatea de testare care a crescut semnificativ ajungând la un număr de 13.000 de teste care pot fi făcute zilnic.

„Acest număr de persoane testate nu sunt după un plan, sunt persoane care întrunesc definițiile și recomandările INSP pentru testare, categoriile de persoane, plus pacienții cu simptome, cadre medicale. Astea sunt testele care se trimit din teritoriu la rețeaua de laboratoare incluse în program de Ministerul Sănătății. Dar se fac testări și la laboratoare de bună calitate care nu sunt incluse în acest program al MS, în timp ce laboratoare mai puțin experimentate fac parte din acest program”, a spus Rafila.

 

Suntem dincolo de dublul numărului de cazuri

Profesorul a analizat și situația în care se găsește România, inclusiv posibiltatea de a ne îndrepta spre valul doi al pandemiei. Rafila a susținut că nu este foarte sigur dacă este acum, în România, sau va urma spre toamnă sau iarnă, așa cum a fost prognozat în urmă cu ceva vreme.

„Este o creştere pe care o înregistrăm de mai bine de o două săptămâni. A început să se manifeste la jumătatea lunii iunie. N-aş cataloga-o ca al doilea val. Mai degrabă, chestiunea asta cu valurile pe mine nu mă pasionează. Este practic o situaţie care era aşteptată, dar nu cred că era aşteptată în sensul dublării de cazuri. Suntem dincolo de dublul numărului de cazuri înregistrat în perioada anterioară”, a susținut medicu.

În ceea ce privește creșterea numărului de cazuri, ea este cauzată de faptul că românii nu respectă regulile de distanțare sociale și nici cele care se referă la igiena personală sau purtatul măștii de protecție.

„Aţi fost pe stradă să vedeţi care e cauza? Merg şi eu pe stradă şi mă uit ce se întâmplă în spaţiile publice. Nu stim suficiente lucuri despre durabilitate”, a conchis Rafila.