Alexandru Rafila a declarat că există un raport de 1 la 10 între numărul diagnosticat de cazuri şi numărul persoanelor care au trecut prin boala COVID-19. În realitate, dacă avem 4.000 de cazuri diagnosticate, se îmbolnăvesc de fapt în România 40.000 de oameni.

„Absolut. Dar eu am spus un lucru, adică declaraţia trebuie să fie completă. Este o situaţie care se întâlneşte în toate ţările. Deci nu este o situaţie particulară pentru România. Întotdeauna numărul de cazuri şi sunt studiile acelea de seroprevalenţă care arată ce proporţie de populaţie a trecut prin boală, arată că între numărul de cazuri diagnosticat şi numărul de persoane care au trecut prin boală există un raport de 1 la 10. Deci înseamnă, dacă vreţi o ştire pe care să o daţi în acest moment, înseamnă că într-o zi în care noi avem 4.000 de cazuri diagnosticate, în realitate în România se îmbolnăvesc 40.000 de persoane”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat într-o conferinţă de presă joi dacă îşi menţine declaraţia potrivit căreia numărul real de cazuri ar fi de 10 sau 20 de ori mai mare decât cel raporat în statisticile oficiale, după cum transmite news.ro.

Acesta a adăugat că „este aceeaşi situaţie şi acum, dar repet nu este o situaţie particulară pentru România este o situaţie generală pentru toate ţările, pentru că discutăm de o pandemie, o boală care se manifestă practic pe tot globul în acest moment”.

Ce spune Rafila despre amânarea alegerilor din decembrie

Următoarele două săptămâni de evoluţie a infectărilor cu noul coronavirus vor fi decisive în ceea ce priveşte oportunitatea organizării alegerilor parlamentare, a declarat, joi, prof. dr. Alexandru Rafila.

„Eu nu ştiu care va fi situaţia pe 6 decembrie. Din punctul meu de vedere, vor fi hotărâtoare următoarele două săptămâni, pentru că noi ne aflăm pe un trend ascendent. Dacă acest trend ascendent va continua să fie rapid crescător, iar numărul de cazuri de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă şi mortalitatea va fi importantă, atunci sigur că trebuie să existe o gândire a întregii clase politice legată de momentul oportun pentru organizarea alegerilor. Nu pot să fac pronosticuri în acest moment, dar în mod evident ne găsim într-o situaţie foarte serioasă şi ea trebuie luată ca atare. Cei care au responsabilitatea să acţioneze în consecinţă”, a declarat Rafila într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

El a adăugat că cea mai bună variantă ar fi oprirea creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

„Nu pot să spun mai clar (dacă alegerile ar trebui amânate – n.r.), pentru că nici nu vreau să mă gândesc la un scenariu în care vor exista persoane care aşteaptă să intre la secţiile de terapie intensivă. Pacienţii de la terapie intensivă nu pot aştepta. (…) Eu sper, şi sperăm cu toţii, că cea mai bună variantă ar fi să se oprească creşterea, să vedem o scădere a numărului de cazuri, a numărului de internări la terapie intensivă şi să organizăm alegerile. Cred că aceasta ar fi situaţia ideală pentru toată lumea şi cred că lucrul ăsta ar trebui să ni-l asumăm”, a susţinut Rafila.

Potrivit acestuia, consecinţele măsurilor de restricţie nu se văd „de pe azi pe mâine”.

Sursă foto: INQUAM/George Călin