„Bineînţeles ceva ce ne îngrijorează este legat întotdeauna de populaţia infantilă care trebuie protejată împotriva câtorva boli care au făcut ravagii în deceniile trecute şi nu are rost să ne întoarcem la o situaţie periculoasă pentru sănătatea publică, pe de o parte.
Pe de altă parte, legea oferă anumite oportunităţi autorităţilor şi responsabilizarea în furnizarea vaccinurilor la timp şi bineînţeles în constituirea unor stocuri care să prevină situaţii cum au fost cele din anii trecuţi, când nimeni nu se prezenta la procedurile de achiziţie publică”, a afirmat Alexandru Rafila, la o dezbatere organizată de DC Media Group, potrivit Agerpres.
„Copiii trebuie să fie o prioritate în abordarea serviciilor medicale necesare pentru imunizare”
Medicul spune că în această perioadă a existat o reticenţă din partea multor părinţi de a se prezenta la cabinetele medicilor de familie, care, la rândul lor, au funcţionat în regim redus. „Cu toate că nu a existat niciun fel de indicaţie explicită în ceea ce priveşte neprezentarea la vaccinare din cauza infecţiei cu noul coronavirus, a existat o reticenţă, cu siguranţă, din partea multora dintre părinţi să se ducă la cabinetele de medicină de familie şi cabinetele de medicină de familie au funcţionat, probabil, într-un regim redus din cauza acestei probleme.
Dar noi trebuie să înţelegem că riscăm de multe ori mult mai mult, fie că discutăm de vaccinare, fie că discutăm de servicii medicale pe care trebuie să le oferim persoanelor care au boli cronice, inclusiv servicii de recuperare. La sfârşit, când tragi linie, îţi dai seama că impactul asupra sănătăţii datorită neefectuării unor manevre, cum ar fi vaccinarea sau celelalte menţionate, comparativ cu impactul pe care îl are infecţia cu noul coronavirus, înclină balanţa spre prima categorie de probleme”, a adăugat Rafila.
El a mai spus că medicii de familie trebuie să facă un efort să recupereze copiii care nu au primit la timp vaccinurile. „Ştim că vaccinuri există în acest moment, nu există probleme legate de aprovizionare, aşa că a venit vara, haideţi să nu discutăm numai de vacanţe şi terase, să discutăm şi despre accesul la servicii medicale şi copiii trebuie să fie o prioritate în abordarea serviciilor medicale necesare pentru imunizare”, a menţionat Alexandru Rafila.
„Ezitarea care încă există în Parlament nu e bună”
Medicul a vorbit și despre „un soi de neasumare a unei anumite responsabilităţi” din partea Parlamentului în privinţa legii vaccinării: „Mi se pare un soi de neasumare a unei anumite responsabilităţi care revine membrilor Parlamentului, în principiu Camerei Deputaţilor de această dată, pentru că sănătatea publică trebuie asumată, nu este un subiect de vot popular.
Trebuie asumată şi luate măsurile care protejează sănătatea comunităţii, iar vaccinarea este principala armă pe care o are sănătatea publică în combaterea bolilor transmisibile şi şi-a dovedit eficienţa, lipsa de nocivitate şi cred că ezitarea care încă există în Parlament nu e bună pentru ceea ce s-a întâmplat, de exemplu, în această pandemie sau se întâmplă în continuare cu coronavirus.
Arată că lipsa de reacţie în faţa unei probleme majore de sănătate publică nu face altceva decât să amplifice acea problemă de sănătate publică şi, mai mult decât atât, să creeze premisele ca lucrurile să scape de sub control. Cu siguranţă, nimeni nu-şi doreşte ca acest lucru să se întâmple în ceea ce priveşte bolile prevenibile prin vaccinare”, a adăugat el.