Reprezentantul României la OMS este de părere că ultimele raportări prezentate de GCS de peste 1.600 de cazuri de infectări sunt similare cu cele de săptămâna trecută.
De asemenea, acesta a mai vorbit și despre faptul că autorităţile spun că situaţia din România privind pandemia de coronavirus este sub control. Rafila susține că este o chestiune de percepţie, iar atâtat timp cât nu va exista o suprasolicitare a secţiilor ATI şi a spitalizării bolnavilor de COVID-19, atunci situaţia este sub control, însă rămâne de văzut care este impactul deschiderii şcolilor şi dacă într-adevăr România a fost pregătită pentru acest pas.
„Sunt cifre similare cu cele de săptămâna trecută. Dacă vă uitaţi chiar şi zilele coincide. Recordul de ieri de peste 1.600 de cazuri este o replică a recordului înregistrat săptămâna trecută, exact în aceeaşi zi. Următoarele două zile au fost peste 1.600 de cazuri şi să vedem mâine ce o să ne arate raportarea. Este clar că impactul reluării activităţii de la începutul lunii septembrie a existat. A fost o creştere cu circa 20% a numărului de cazuri, raportat la perioada anterioară. Acum aşteptăm să vedem ce se va întâmpla, dacă va exista un impact în ceea ce priveşte deschiderea şcolilor.
Chestiunea cu valurile este următoarea: ţările din Estul Europei cu siguranţă sunt valul doi şi se observă creşteri importante ale numărului de cazuri, după o perioadă de acalmie destul de lungă, din timpul verii. Diferenţa faţă de noi e legată de faptul că noi în cursul verii am avut destul de multe cazuri, mult mai multe decât au avut ei în aceeaşi perioadă şi sigur unii vin cu teoria primului val care e continuat. Nu e o problemă legată de numărul valului, dacă este primul val sau al doilea val, este vorba de studiul unei evoluţii. La noi, de la începutul lunii iunie, a fost o evoluţie constat crescătoare care, din păcate, nu s-a oprit nici în momentul de faţă şi avem o a doua săptămână cu o medie de 1.400 – 1.500 de cazuri”, a declarat Alexandru Rafila.
O creștere rezonabilă
Întrebat dacă, în cazul în care se păstrează tendul actual al numărului de infectări, ar estima că ar putea fi şi 2.000 de cazuri săptămâna viitoare, Rafila a răspuns că nu se pot face astfel de speculații, însă cel mai important lucru este ca creșterea numărului de noi infectări să fie una rezonabilă.
„Nu îmi place să fac astfel de speculaţii. Important este să fie o creştere rezonabilă, adică să păstrăm undeva 10-20% faţă de situaţia actuală care să nu pună în pericol sistemul de sănătate. Remarcaţi totuşi că încet-încet numărul de cazuri la terapie intensivă a început să crească din nou şi a depăşit 506 cazuri astăzi.
Eu mă aştept ca în perioada următoare acest trend să continue, pentru că el este totuşi corelat şi cu numărul de cazuri diagnosticate pozitiv prin infecţie cu noul coronavirus. Rămâne să vedem dacă acest grad de ocupare care a depăşit acum marja de 50% a paturilor de terapie intensivă alocate acestei categorii de pacienţi va ajunge, cel puţin în unele zone din ţară, să fie suprasolicitat şi asta va duce într-adevăr pot apărea probleme”, a adăugat Rafila.
Declarațiile profesorului survin după ce, potrivit datelor publicate de GCS, România a înregistrat joi, 24 septembrie, alte 1.639 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore.
INQUAM Photos / Alexandru Prepelita