Numărul de noi contaminări cu infamul coronavirus „a crescut moderat sau chiar a rămas asemănător”, a precizat reprezentantul României la OMS.
Sancţiuni şi măsuri coercitive
„Discuţia legată de sancţiuni şi de măsuri coercitive ar trebui să începem să o mutăm în zona educării, a convingerii oamenilor care trebuie să înţeleagă acelaşi mesaj indiferent de zona politică din care vin unii sau alţii: să lămurim oamenii că singura modalitate de a ţine lucrurile sub control şi de a avea o viaţă absolut normală, fără riscuri pentru sănătatea publică, este să respectăm aceste reguli”, a explicat Alexandru Rafila la România TV.
Riscul de contaminare pe litoral
„Depinde de ce faci la mare. Din apa mării nu se ia. De pe plajă nu se ia. Dacă mergi la club şi stai într-un spaţiu foarte aglomerat, interacţionezi cu foarte multe perosane, atunci se ia. Dacă mergem, dansează şi petrec împreună la o anumită distanţă, lucrul ăsta se poate desfăşura fără niciun fel de problemă”, a explicat dr. Rafila, atunci când a fost întrebat dacă riscul de contaminare există și pe litoral.
Ipoteza lansată de unii cercetători
„Şi eu am sperat, dar nu s-a întâmmplat lucrul acesta. Sunt ţări în temperaturile sunt chiar mai mari decât în România şi unde transmiterea este intensă – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iran, America de Sud – Toate aceste supoziţii s-au dovedit în timp că nu au fost sustenabile.
Boala se transmite şi în sezonul cald şi era probabil să se întâmple aşa pentru că în marea majoritate populaţia este receptivă. Se poate îmbolnăvi, nu are niciun fel de imunitate”, a transmis Rafila când a fost întrebat dacă noul coronavirusul dispare în sezonul cald.