Deputatul PSD Alexandru Rafila se arată dezamăgit despre măsura luată în calcul de Ministerul Sănătății, privind plătirea testelor COVID-19 de către cadrele medicale care nu vor să se vaccineze.
Mai exact, acesta susține că acastă măsură reprezintă o ”pedeapsă” pentru cadrele medicale, în contextul în care România se îndreaptă spre cel de-al patrulea val al pandemiei, iar presiunea va fi uriașă.
Totodată, el a mai adăugat că multe cadre medicale se vor enerva în cazul în care măsura va intra în vigoare, iar rezultatul ar putea fi catastrofal.
„Eu vă spun că e un nonsens această discuție. Cum să-i pedepsești? Păi, tu ai nevoie de ei pentru valul 4 al pandemiei și vii să-i ameninți, să-i pedepsești… E nepotrivit…
Se vor enerva și nu știu ce se va întâmpla dacă nu-și vor plăti testele obligatorii. De asta vă spuneam că o abordare mai puțin vocală, mai discretă e de obicei mai eficientă din punct de vedere al rezultatului”, a declarat Alexandru Rafila pentru B1 TV.
Alexandru Rafila, mulțumit de atitudinea lui Valeriu Gheorghiță
Pe lângă reacția privind testele obligatorii, deputatul PSD a transmis că este mulțumit de modul în care Valeriu Gheorghiță a coordonat organizarea campaniei naționale de vaccinare.
Mai exact, toți cei implicați au dat startul unei campanii de informare empatice adaptată pentru orice categorie socială. Totodată, Rafila susține că o altă soluție benefică ar fi constituirea unor comitete de consiliere prin care angajații să fie lămuriți cu privire la vaccinarea anti-covid, aceștia primind răspunsuri la toate întrebările pe care le au.
„Eu îl felicit pe Vali Gheorghiță pentru modul în care s-a ocupat de coordonarea organizării, că nu a organizat-o el. Dar nu pot să cer de la Vali Gheorghiță sau de la colegii de la Ministerul Apărării să se ocupe de o campanie de informare empatică și adaptată fiecărei categorii sociale și mediu de proveniență.
Cred că inclusiv în unitățile medicale se pot constitui niște comitete de consiliere care să stea de vorbă cu angajații care încă nu s-au vaccinat și să-i lămurească să se vaccineze, nu să-i amenințe, ci să le explice, să aibă chiar sesiuni de întrebări și răspunsuri. Dar acest lucru trebuie construit, această strategie nu se poate face peste noapte și cu atât mai puțin cu forța.
La noi, la spital, marea majoritate a personalului din ”Matei Balș” e vaccinată. Mai sunt câțiva colegi, încercăm să vorbim cu ei și sunt convins că nu toți, dar probabil 99% dintre ei se vor vaccina, ceea ce e un procent absolut mulțumitor”, a declarat Alexandru Rafila.