Testarea antidrog, doar cu acordul părinților
Testarea antidrog pentru copii și adolescenți se va face doar cu acordul părinţilor, a declarat luni ministrul Sănătăţii. Alexandru Rafila a subliniat că aceasta nu trebuie să fie „un instrument de natură coercitivă”.
„O implicare la cel mai înalt nivel ar duce lucrurile în zona de siguranţă naţională. (…) Noi vom participa cu tot ceea ce este necesar din punct de vedere al dezvoltării unui program care trebuie să aibă o componentă medicală foarte serioasă, care nu trebuie să se refere doar la testare.
Testarea nu trebuie să fie generalizată, ci ţintită, exclusiv cu acordul părinţilor unui copil sau unui adolescent care urmează să fie testat. Asta este o condiţie normală. Am încercat să găsim modele şi în alte ţări. Aşa se face, testarea trebuie să fie un instrument pentru protejarea sau recâştigarea sănătăţii unui copil, nu trebuie să fie, în niciun fel, un instrument de natură coercitivă”, a spus Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.
În ceea ce privește posibilitatea ca medicii de familie să facă testarea antidrog, Rafila a precizat că aspectul nu a fost încă discutat. El a spus că varianta optimă este ca testarea să fie făcută la solicitarea părintelui sau a cadrului didactic. Legat de cazurile pozitive, acestea trebuie confirmate, urmând apoi intrarea într-un sistem de consiliere și de soluții terapeutice.
Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis. Șeful statului a anunţat că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Este nevoie de un pachet complet de măsuri
Alexandru Rafila, declara anterior că testarea antidrog a elevilor ar trebuie să se facă. El a precizat însă că aceasta trebuie făcută numai după ce totul este „foarte bine documentat”. Totodată, ministrul este de părere că, în cazul în care un test este pozitiv, unitatea de învățământ trebuie să ia un pachet de măsuri. Ministrul a dat ca exemplu consilierea psihologică, punctând că trebuie evitată discriminarea sau a stigmatizarea.
El a susținut că testarea poate fi una dintre măsurile care fac parte dintr-un pachet complet.