Imaginile cu românii care au început deja să se înghesuie în diverse locuri în acest weekend au făcut deja înconjurul ţării şi au îngrijorat pe mulţi. Profesorul Alexandru Rafila explică efectele acestor „stări de euforie”.
Președintele Societăţii Române de Microbiologie, profesorul Alexandru Rafila, spune că efectele acestui prim weekend de relaxare, după încheierea stării de urgenţă în România, se vor putea observa în circa 7 zile. El admite că pe unii români i-a cuprins o stare de euforie, însă momentele de aglomerare nu s-au mai repetat şi duminică.
Profesorul Rafila subliniază că este extrem de important ca oamenii să conştientizeze că măsurile sunt impuse de autorităţi pentru a-i proteja. Lucrurile vor intra curând în normalitate, mai spune acesta.
„Cred că a fost o stare de euforie, cred că momentele de aglomerare în spațiile publice au trecut. Ieri după-amiază am văzut că în parcuri nu mai era aglomerația la care ne așteptam după primele două zile.
Probabil că lucrurile vor intra în normalitate și oamenii vor încerca să respecte măsurile. Este important ca fiecare să conștientizeze că sunt măsuri care protejează.
În șapte zile, săptămâna viitoare o să vedem dacă a fost vorba de o problemă la nivel național, dacă sunt doar chestiuni punctuale, concentrări de oameni în anumite locuri. Dacă a fost așa, probabil nu vom avea un impact foarte mare la nivel național”, a declarat Alexandru Rafila într-o intervenţie la Digi24.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin