Din 8 septembrie 1998, data la care au fost introduse la tranzactionare, valorile mobiliare Rafinaria Astra nu au fost tranzactionate intr-un volum total mai mare de 5,5 milioane actiuni. Joi, 18 martie, cu mult dupa incheierea sesiunii de tranzactionare, a fost raportata o tranzactie speciala insumand peste 23 milioane actiuni, realizata la 2.590/actiune, cu aproximativ 1.000 lei peste cotatia pietei. Desi pana la inchiderea editiei nu am primit o confirmare oficiala a schimbarii structurii act
Din 8 septembrie 1998, data la care au fost introduse la tranzactionare, valorile mobiliare Rafinaria Astra nu au fost tranzactionate intr-un volum total mai mare de 5,5 milioane actiuni. Joi, 18 martie, cu mult dupa incheierea sesiunii de tranzactionare, a fost raportata o tranzactie speciala insumand peste 23 milioane actiuni, realizata la 2.590/actiune, cu aproximativ 1.000 lei peste cotatia pietei.
Desi pana la inchiderea editiei nu am primit o confirmare oficiala a schimbarii structurii actionariatului la Astra, surse apropiate pietei de capital sustin ca vanzatorul a fost actionarul majoritar al societatii ploiestene Interagro SA, iar cumparatorul a fost Banca Agricola. Astfel, Interagro isi micsoreaza participarea la Astra la aproximativ 38%. De altfel, tranzactiile mari cu aceste valori mobiliare au inceput de vineri, 12 martie, si au continuat luni, pana cand Bursa a primit un comunicat din partea conducerii societatii ploiestene, prin care se solicita oprirea tranzactiilor „pana la comunicarea unor noi date”.
Tranzactiile au fost reluate joi dimineata, o data cu anuntul majorarii de capital social, de 22 miliarde lei prin aport in natura, facute Interagro SA Bucuresti, ce si-a ridicat astfel cota de la 51% la 62,45%. Corespunzator acestei majorari, Interagro va primi 22.000.000 de noi actiuni emise la o valoare nominala de 1.000 lei/actiune. Unii traderi spun ca tranzactiile ridicate, de vineri si de luni, au fost datorate si zvonurilor ca rafinaria Petrotel nu va putea prelucra intreaga cantitate de petrol caspic importata de LUKoil si va ceda o parte din el catre Astra.
„Rafinaria Astra prelucreaza doar titei din productia interna. Ea nu are facilitati necesare rafinarii petrolului importat, ce are un continut ridicat de sulf”, ne-a declarat Iuliana Godeanu, analist la Capital Securities. Rafinaria Petrotel are o capacitate de prelucrare de aproximativ 3,5 milioane tone/an , suficient, de altfel, pentru procesarea celor un milion de tone de petrol caspic contractat de LUKoil Romania. „Desi Astra are o capacitate de prelucrare de peste 1,8 milioane tone/an, ea lucreaza la mai putin de jumatate din capacitate, respectiv la 660 mii tone/an. Interagro importa titei pentru Arpechim, iar Petrom livreaza in contrapartida aceeasi cantitate de petrol rafinariei Astra”, a adaugat analistul.
Astra sta bine la productia de bitum, fiind al doilea producator national, si la fabricarea uleiurilor pentru transformatoarele de inalta tensiune, ce au o valoare adaugata mare. Exporturile companiei in 1998 sunt cifrate, conform estimarilor Capital Securities, la 7% din cifra de afaceri (de 154 milioane dolari), facand astfel ca firma sa fie foarte vulnerabila la variatiile pietei interne. Cifra de afaceri comunicata de Astra pentru 1998 este de aproximativ 140 miliarde le, iar profitul net se cifreaza la 15 miliarde lei. „AGA ce va avea loc pe 31 martie va decide cum va fi repartizat acest profit”, ne-a declarat un oficial de la departamentul financiar al societatii ploiestene. Vor putea beneficia de dividende, daca acestea se vor acorda, actionarii inregistrati in registrul actionarilor pana la data de 25 martie. Capital Securities estimeaza nivelul fondului de dividende la 55% din profitul obtinut de rafinarie.
Consiliul de administratie al Astrei spune ca investitiile facute de Interagro vor duce la o crestere a veniturilor totale cu 24%. Analistii Capital Securities apreciaza aceste investitii ca fiind prea mici, raportat la cheltuielile de operare de 154 milioane dolari.
Joi, 16 martie, la incheierea sesiunii de tranzactionare, titlurile Astra pierdusera 15 procente, ajungand la 1560 lei/actiune. „Cotatiile acestor titluri vor scadea catre valoarea lor nominala”, a spus Adrian Caramihai, trader al SVM CAIB Securities.
Bogdan Calina