Prima licitaţie a avut loc pe 13 aprilie cu un preţ de pornire de 59,75 milioane de dolari, dar nu s-a prezentat nimeni, potrivit site-ului e-energia.ro.

„În insolvenţă există şi cazuri în care încercăm să salvăm business-ul şi să vindem o posibilă afacere, nu doar activele reci”, a declarat Andrei Cionca, preşedinte Casa de Insolvenţă Transilvania Group, administratorul special al Rafo Oneşti.

Administratorul special a scos la vânzare întreaga platformă industrială care cuprinde cele două rafinării producătoare de produse obținute din prelucrarea țițeiului, conform cod CAEN 1920.

Societatea a fost concepută ca un sistem integrat, astfel că utilitățile necesare sunt parțial asigurate în cadrul amplasamentului din platforma Borzești (energie termică, gazele combustibile – 75%, azotul și aerul industrial și instrumental), respectiv parțial achiziționate (energie electrică și apă de completare). De asemenea, rafinăria are acces la transportul pe cale ferată şi cel rutier.

Prima licitaţie, din 13 aprilie, a avut un preț de pornire inițial de 59,5 milioane dolari plus TVA (70,8 milioane dolari în total), rezultat în urma evaluării de piață, cu menţiunea că Rafo Oneşti nu va fi cedată sub valoarea de lichidare de 29,75 milioane dolari plus TVA, adică 50% din valoarea de piață.

Acum, compania este scoasă din nou la licitaţie, cu un preţ de pornire de 50,575 milioane de dolari fără TVA, şi este vândută ca o afacere care are toate instalaţiile în conservare din 2008, dată la care Rafo a funcţionat ultima dată. Majoritatea instalațiilor aferente Rafinăriei 2 au fost modernizate în perioada 1995 – 1997. Caietul de sarcini pentru participarea la licitaţie costă 23.800 de euro şi poate fi achiziţionat până pe 26 aprilie 2018.

Peste 90% din cele 330 milioane de lei, datoriile RAFO Onești, sunt către fostul acționar majoritar al companiei, Petrochemical Holding, grup înregistrat în Austria și controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski. În vara anului trecut, pachetul de 96,5% din acţiuni a fost preluat de compania Anders Capital GmbH, înregistrată în Austria și controlată de doi oameni de afaceri din Republica Moldova. Câteva luni mai târziu, acţiunile rafinăriei au ajuns la compania de consultanţă şi training Result-4-You BVBA, înregistrată în Belgia.

RAFO Onești a reintrat în insolvență din proprie inițiativă pe 27 octombrie 2016, la 5 ani după ce, în 2011, ieșise dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de şapte ani, urmare a precedentei intrări în insolvență, survenită în 2004. Activitatea rafinăriei a fost oprită în 2008 pentru efectuarea unor investiții de modernizare, estimate să dureze doi ani, dar nu a mai fost repornită de atunci.