Potrivit Mold-street.com, noul proprietar este compania austriacă Andres Capital Gmbh, care este controlată de un grup de oameni de afaceri din Republica Moldova, în frunte cu Vitali Cebanu.
"Tranzacția este una surprinzătoare, dacă ținem cont de faptul că rafinăria a acumulat pierderi de peste 400 milioane dolari în ultimii opt ani şi nu mai funcţionează din 2008", scrie sursa citată.
La jumătatea lunii mai, capital.ro anunța că RAFO a iniţiat procedura de intrare în faliment, concomitent cu semnarea unui contract de vânzare a acţiunilor
"Instanţa băcăuană urmează a se pronunţa cu privire la solicitarea iniţierii falimentului", a precizat, în urmă cu o lună, Ion Marian, fost lider de sindicat. Potrivit acestuia, acţionarul majoritar, Petrochemical Holding, care are sediul la Viena, "a semnatun contract de cedare – vânzare de acţiuni către firma austriacă Andreas Capital GmbH". "Preluarea efectivă a acţiunilor RAFO va mai dura, urmând procedurile legale, dar o delegaţie a firmei austriece care a contractat preluarea pachetului de acţiuni a sosit la RAFO, unde a şi început discuţii tehnico-economice cu cei trei membri ce compun managementul actual al RAFO", a mai subliniat Ion Marian.
Cine este noul proprietar
Vitali Cebanu a declarat pentru Mold-Street că "Situaţia nu este atât de gravă. Nu sunt datorii istorice. Sunt anumite datorii curente la salarii pe care le vom achita imediat ce vom porni o parte din instalațiile de producţie.
El a evitat să ofere cifre privind valoarea tranzacţiei, dar a precizat că planurile de scurtă durată sunt de a pomi rafinăria, care la început va activa "la 10% din capacitate, ca să poată asigura o funcționare fără pierderi".
Potrivit lui Cebanu, ar fi fost identificați anumiţi traderi care ar putea livra petrol la rafinărie, fără plată în avans "datorită unor relaţii foarte bune".
"Petrolul ar putea fi din Rusia, dar şi din alte locuri. De exemplu din Iran, dar ar putea fi şi din România. Or, în acest caz nu vor fi costuri mari de transport şi în plus petrolul extras din România este foarte bun şi de ce să nu procesăm de pe loc", a mai spus omul de afaceri. Cebanu a negat orice implicaţie politică precizând că este un proiect pur economic susținut de el şi cu un grup de oameni de afaceri. Vitali Cebanu deţine mai multe afaceri legate de sectorul imobiliar, comerţ, dar şi producere de energie din biogazul captat la Ţânţăreni.
De mai bine de un sfert de secol, prelucrarea petrolului în ţara noastră traversează o criză amplă. O parte îşi închid din instalaţii, altele investesc în retehnologizare şi modernizare. Citiți aici o analiză complexă despre sectorul de rafinare din România:
O istorie de 50 de ani
Rafinăria din Onești a fost construită în 1966 și are o capacitate de preluare de 3,5 milioane de tone. La începutul aniilor 2000, rafinăria a trecut prin mai multe probleme în urma procesului de privatizare, în care au fost implicați mai mulți oameni de afaceri români sau străini, precum Corneliu Iacubov, Ovidiu Tender, Marian Iancu și alții. La începutul anului trecut, decizia acţionarului majoritar, de la acea dată, de a vinde rafinăria din Oneşti la fier vechi a luat prin surpindere opinia publică, având în vedere că în toamna anului 2014 Rafo anunța că ar putea prelucra produse din rafinării ruseşti. Deşi a trecut cu bine printr-un proces de restructurare administrativă, în decursul căruia şi-a plătit datoriile istorice către bugetul de stat, rafinăria este oprită din anul 2008 şi a stopat şi programul de modernizare a instalaţiilor, estimat la 350 de milioane de euro, care implica, potrivit managementului firmei, resurse financiare ‚„imposibil de recuperat prin funcţionarea societăţii“, atât timp cât proprietarul Rafo nu dispune de resurse proprii de materii prime şi de o piaţă garantată pentru distribuirea produselor petroliere.