RAFO Oneşti, vândută la fier vechi

Firma Petrochemical Holding din Viena, acţionarul majoritar al RAFO Oneşti (RAF), a decis să vândă rafinăria la fier vechi, urmând ca terenul să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice.

Potrivit unui comunicat transmis BVB, datorită situaţiei financiare a RAFO, directorul general RAFO a fost împuternicit să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei.

Sumnele obţinute din vânzarea instalaţiilor RAFO vor fi folosite pentru finanţarea activităţii curente, plata obligaţiilor de mediu şi întreţinea infrastructurii existente în vederea dezvoltării pe terenurile rafinăriei a unei platforme industriale pentru implementarea unor proiecte tehnice.

În comunicat se mai arată că preţul de vânzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second hand (utilaje folosite), dar nu poate fi mai mic decât preţul fierului vechi pe piaţa locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare/cumpărare a utilajelor.