Nunta Petromidiei cu turcii de la Akmaya s-a terminat cu scandal. Mireasa nu a vazut un sfant de la petitori, socrul mic a taiat darul de pe lista, iar mirele s-a facut cu dosar de spionaj. Praful s-a ales de afacerile cu petrol ale companiei turcesti in Romania, dar si de socotelile statului roman. Remes a mai ramas fara niste bani la buget, iar Guvernul cu angoasa mortii clinice a celei mai mari capacitati de rafinare a Romaniei. La finele anului 1998, Rafo figura pe lista societatilor propuse spre lichidare. Nici anul in curs nu i-a fost de bun augur. Investitorii nu s-au aratat la fata, iar pierderile au continuat sa se acumuleze vertiginos, ajungand la peste 169 miliarde lei. In cele din urma, Rafo a tras obloanele. Statul roman are, dupa toate aparentele, mana proasta. Din zece rafinarii, doar patru au intrat in proprietate privata. Optimismul afisat cu un an in urma de ministrul industriei si comertului, convins ca rafinariile nu pot ramane fara clienti, nu s-a adeverit. Pana zilele trecute cand, la fel ca in povestile cu suspans si happy end, Petromidia si-a aflat salvatorul, iar Rafo speranta de viata. Gheorghe Stanescu, directorul general al Petromidiei, a anuntat ca Naftex Oil Trading, una dintre companiile participante la licitatia organizata de FPS pentru desemnarea unui administrator, reintroduce rafinaria in circuit, aprovizionand-o cu titei. Secretarul de stat Nicolae Staiculescu da si el o veste buna. Aceasta saptamana este cu noroc pentru Rafo. Se semneaza contractele de repunere in functiune a rafinariei. Pe moment, cele doua societati reintra in circuitul economic, motiv de bucurie pentru oficialii din minister si cei din FPS. Simpla repunere in functiune nu reprezinta o victorie a strategiei si clarviziunii in domeniul privatizarii, ci doar zvacnirea unui organism tinut in viata artificial.