Raiffeisen Bank a restructurat 20% din volumul creditelor acordate persoanelor fizice, a declarat vicepreședintele pe retail al instituției, Răzvan Munteanu. Numai jumătate din restructurari au dat însă roade.
"Jumătate din cei care reușesc să ajungă la maturitate reușesc să reintre în programul de rambursare anterior restructurării", a spus Munteanu.
Unele împrumuturi au fost restructurate de Raiffeisen de două ori. "Singurul motiv pentru care facem și a doua restructurare este că se mențin cauzele care au determinat prima restructurare. Dacă acele condiții există în continuare e aberant din partea mea să zic că acum nu mai sunt valabile (n.r.: pentru a face o a doua restructurare)", a spus vicepreședintele Raiffeisen.
El spune că sunt "puține" credite restructurate de două ori. În plus, oficialul băncii a subliniat că un imprumut nu poate fi restructurat de nenumărate ori.
Banca are circa două milioane de clienți persoane fizice, din care un milion au contractat un gen de finanțare – credite de consum, împrumuturi ipotecare, carduri de credit sau doar overdraft-uri.