Raiffeisen Bank: creștere de 50% pe segmentul planificării financiare în T1 din 2024
Totodată, Raiffeisen Bank a continuat susținerea IMM-urilor din România și a accelerat investițiile pentru lansarea de noi funcționalități în aplicația de mobile banking.
La nivel de active, Raiffeisen Bank România încheie primul trimestru al anului cu un total de aproximativ 72 miliarde RON în creștere cu 11% față de perioada anterioară a anului precedent și un trend ascendent al creditării pentru sectorul IMM, motorul economiei românești.
Creditele acordate de către bancă acestui segment au crescut cu 5% an la an, evoluție pozitivă susținută în principal de programele guvernamentale precum IMM Invest.
”În primele trei luni ale anului, am continuat să creștem în sfera planificării financiare personale, cu o evoluție de +50%, iar prin programele de garantare ale European Investment Fund am aprobat credite în valoare de 46 milioane de euro. Sunt rezultate care ne fac să privim cu încredere în viitor. Continuăm și în 2024 creșterea bi-dimensională, bazată pe o strategie unică în peisajul bancar românesc.
Prin Banking 1:1, românii au acces la cele mai bune soluții de planificare financiară și la banking digital, simplu, sigur și la îndemână. Totodată, ne menținem capitalizarea și lichiditatea la cote solide, bine poziționați pentru a accelera creditarea și susține finanțarea economiei reale.” – Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România.
Înscrieri record în factory by Raiffeisen, programul dedicat antreprenorilor români
Segmentul IMM înregistrează evoluții pozitive în rata de adopție a aplicației de încasare plăți cu cardul RaiPOS, care a crescut la 40% la finalul trimestrului 1 (aproximativ 8.000 de terminale RaiPOS utilizate activ de clienții IMM).
Primul trimestru al anului a însemnat și cel mai înalt grad de digitalizare al clienților IMM (aproximativ 95.000 de clienți IMM folosesc activ Noul Raiffeisen Online IMM și aplicația mobilă Smart Business).
Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat în urmă cu 6 ani pentru a sprijini start-up-urile românești, continuă și anul acesta cu un număr record de înscrieri. În primul trimestru al anului 2024, programul a adunat de aproximativ 6 ori mai multe proiecte înscrise față de T1 2023 și a acordat de 2,5 ori mai multe credite participanților care s-au calificat.
La începutul anului 2024, peste 430 de business-uri românești erau finanțate prin acest program cu aproximativ 24 milioane de euro.
Tendințe pe segmentul creditării și economisirii
După o revigorare a creditării la finalul anului trecut, 2024 a început cu un ușor declin. Soldul de credite acordate clienților a înregistrat o scădere de 4% an la an, în principal din segmentul de clienți persoane juridice ca urmare a rambursării unor facilitați de către companiile din sectorul energetic.
Împrumuturile acordate persoanelor fizice au fost, de asemenea, în scădere cu 3% an la an, în contextul temperării cererii de credite, în special a celor ipotecare, ca urmare a incertitudinii, inflației persistente și a unui mediu de rate de dobânzi ridicate.
Așteptările generale cu privire la evoluția creditării în perioada următoare indică un ritm moderat de creștere, în contextul consolidării puterii de cumpărare a populației, al unei potențiale reduceri graduale a ratelor de dobândă de politică monetară și al unui volum consistent de investiții susținut de fondurile disponibile prin programul ”Next Generation EU”.
Depozitele atrase de la clienți cresc
Primul trimestru a adus o creștere de 8% an la an a stocului de depozite atrase de la clienți, cu rezultate pozitive atât pentru segmentul de clienți persoane fizice, cât și pentru persoanele juridice.
Veniturile brute ale băncii au crescut cu 8% în primele trei luni ale anului. Un procent similar de creștere l-au avut și cheltuielile operaționale (+8% an la an), fapt ce reflectă investițiile alocate pentru dezvoltarea echipei și a capabilităților tehnologice.
Performanța financiară a Raiffeisen Bank în T1 2024 a condus la obținerea unui profit de aproape 390 milioane RON ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul, investițiilor din domeniul IT. Profilul de risc bun și evoluția pozitivă a veniturilor sunt, în continuare, puncte forte în activitatea băncii.
Printre noutățile începutului de an se numără și lansarea unui instrument inovator de învățare bazat pe inteligență artificială, specializat în domeniul planificării financiare personale. Acest instrument este creat pentru a optimiza semnificativ viteza de învățare și eficiența echipelor de experți Raiffeisen, contribuind la îmbunătățirea experienței clienților și la creșterea satisfacției acestora.
Raiffeisen Bank susține tranziția către o economie sustenabilă
Din cele 996,8 milioane de euro de Obligațiuni Verzi și Sustenabile emise pentru finanțarea proiectelor eligibile, până la 31 decembrie 2023, Raiffeisen Bank a alocat peste 9.400 de credite în sumă totală de 932,7 milioane euro.
În ceea ce privește impactul asupra mediului, proiectele finanțate au generat economii anuale de peste 42.000 de tone CO2, iar prin intermediul împrumuturilor sociale, Raiffeisen Bank a sprijinit aproape 3.200 de IMM-uri care angajează peste 51.000 de persoane fizice în regiunile subdezvoltate din Romania și a contribuit la creșterea accesului la servicii esențiale.
Soluții digitale care fac viața mai ușoară clienților
Numărul clienților care s-au înrolat direct de pe telefon prin intermediul aplicației Smart Mobile a înregistrat valori de peste 2 ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut, iar satisfacția lor cu referire la acest flux se păstrează la un nivel constant ridicat, de peste 80 puncte în indicatorul de recomandare NPS.
De anul acesta, în portofoliul de produse Raiffeisen care se pot încheia complet digital intră și Fondurile de Investiții, astfel încât încheierea documentației contractuale și realizarea subscrierilor sunt acum la doar câteva click-uri distanță.
Proces comod de actualizare a datelor
În premieră, pe piața românească, de la mijlocul lunii martie, clienții Raiffeisen Bank își pot vizualiza, în Smart Mobile, suma totală obținută din dobânzile plătite de bancă în anul precedent precum și din anul în curs, pentru produsele de economisire (conturi de economii și depozite la termen), deținute la Raiffeisen Bank.
Noua funcționalitate le oferă, astfel, confortul de a-și calcula mai ușor valoarea totală anuală a veniturilor non-salariale, atunci când au nevoie să depună declarația unică pentru veniturile aferente anului fiscal anterior.
O altă funcționalitate, disponibilă în Smart Mobile, din februarie, adresează necesitatea legală de actualizarea periodică a datelor de identificare ale clienților, un proces esențial pentru menținerea siguranței și conformității în sistemul bancar.
Soluția oferită de Raiffeisen Bank permite actualizarea datelor personale printr-un proces comod și simplificat, iar clienții care și-au reînnoit cartea de identitate pot să urmeze singuri actualizarea prin simpla fotografiere a actului de identitate și urmarea câtorva pași.
Pentru un plus în securitate a serviciilor, de anul acesta este disponibilă o nouă funcționalitate în Smart Mobile care permite sesizarea unei nereguli cu privire la o tranzacție efectuată cu cardul. Utilizatorii pot contesta tranzacții atunci când au suspiciuni asupra lor.
Aplicația de loializare Smart Market a înregistrat 100.000 de utilizatori noi, în ultimul trimestru, ajungând să loializeze și să recompenseze peste 700.000 utilizatori cu cash back, puncte și discount-uri de la cei peste 135 comercianți parteneri.
+30% în numărul de tranzacții cu cardul
Nivelul de tranzacționare cu cardul crește de la an la an. Astfel, e-commerce-ul rămâne canalul cu cel mai mare avânt și în T1 2024, având o creștere de 30% a numărului de tranzacții și 25% la nivel de volume, față de aceeași perioadă a anului anterior.
De asemenea, plata contribuțiilor și a taxelor la diverse instituții ale statului este din ce în ce mai ușoară prin intermediul cardului și platformelor online, lucru observat printr-o dublare a sumelor tranzacționate.