Raiffeisen Bank a fost desemnată de revista Euromoney cea mai bună bancă din România pentru serviciile de private banking oferite segmentului de clienţi cu active administrate între 500.000 şi un milion de euro, au anunţat, luni, reprezentanţi ai RZB, citaţi de Agerpres.
Clasamentul, publicat anual de revista britanică Euromoney, a fost realizat pe baza rezultatelor din 2012 (active administrate, creşterea portofoliului de active şi pasive, venit net), dar şi a voturilor bancherilor specializaţi pe acest segment.
"Sunt încântat de acest premiu pentru că este unul bazat pe rezultate, dar şi pe aprecierea specialiştilor cu expertiză în domeniu. Noi am ales să ne diferenţiem serviciile adresate clienţilor cu averi ridicate punând accentul pe consilierea financiară, iar succesul acestei abordări este dovedit de faptul că produsele de investiţii prevalează în portofoliile clienţilor noştri”, a declarat Mihail Ion, preşedintele Comitetului de Investiţii al Raiffeisen Bank.
Potrivit acestuia, banca are cea mai ridicată rată de utilizare a produselor de investiţii din piaţă, depozitele reprezentând doar un sfert din opţiuni. Segmentul de clienţi cu active financiare sub un milion de dolari este foarte important, fiind cel mai numeros în categoria clienţilor de private banking din România şi cel mai interesat de consilierea financiară şi un univers investiţional larg.
“Aceşti clienţi doresc variante de plasament noi care să le permită să obţină randamente mai mari, pentru a-şi spori averea, dar fără a fi dispuşi să-şi asume riscuri semnificative. Din acest motiv, variantele de plasament cu protecţie parţială sau integrală a capitalului au răspuns foarte bine obiectivelor investitorilor”, a mai spus Mihail Ion.
Prin intermediul serviciului Friedrich Wilhelm Raiffeisen, clienţii cu averi ridicate ai Raiffeisen Bank beneficiază o relaţie bancară privilegiată şi au acces la toată expertiza de piaţa financiară acumulată la nivelul Grupului Raiffeisen, atât locală, cât şi internaţională. La 30 septembrie 2012, activele administrate prin intermediul serviciului Friedrich Wilhelm Raiffeisen totalizau 640 milioane euro, deţinute de 670 clienţi.
Sursa: Agerpres