Raiffeisen Bank România a încheiat primul semestru din acest an cu un profit net de 39 milioane euro, cu 22% mai mic decat cel din primele sase luni ale lui 2010. Scăderea profitului a fost cauzată în principal de modificările fiscale şi de o creştere moderată a costurilor cu provizioanele.
Valoarea totală a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 5,17 miliarde euro, în creştere cu 13% faţă de nivelul de la sfârşitul primului semestru din 2010, de 4,57 miliarde euro.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, volumul total al creditelor a crescut cu 23%, la 3,33 miliarde euro, în timp ce depozitele au crescut cu 4%, ajungând la 3,56 miliarde. În consecinţă, raportul credite/depozite a ajuns la 93% (iunie 2010: 79%).
Calitatea şi dinamica pozitivă a portofoliului de credite retail şi corporate au făcut posibilă creşterea cu 6% a veniturilor din dobânzi, la 115 milioane euro, în timp ce veniturile nete din comisioane au scazut cu 4%, la 87 milioane euro.
Rata solvabilităţii Raiffeisen Bank (inclusiv profitul) a fost de 11,4% la sfarsitul primului semestru al lui 2011. Comparativ cu primul semestru al lui 2010, cheltuielile nete cu provizioanele au crescut cu 13% la 26 milioane euro, într-un context dificil pentru activitatea de creditare. Pe de altă parte, rata creditelor neperformante a scăzut de la 7,6%, cât era in iunie 2010, la 6,9%.
Raportul cost/venituri a crescut de la 61%, cât era la jumatatea lui 2010 (şi 64,5% pentru întreg anul 2010) la 65%, în principal din cauza modificarilor de fiscalitate (creşterea TVA) şi a creşterii cu 50% a contribuţiei la fondul de garantare a depozitelor.
“Am încheiat prima jumatate a anului cu un rezultat foarte bun dată fiind revenirea economica lentă şi condiţiile dificile de piaţă. Creşterea eficienţei şi îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţii noştri vor rămâne priorităţile noastre şi în lunile următoare”, a spus Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank România.
Segmentul corporate a avut un an foarte bun într-un context economic dificil. Portofoliul de credite a crescut cu 24% faţă de primul semestru al lui 2010, în timp ce depozitele au rămas la acelaşi nivel.
În ciuda cererii scăzute, pe segmentul de retail banking Raiffeisen Bank şi-a crescut portofoliul de credite cu 23%, în timp ce depozitele au crescut pe acest segment cu 5%.
Activităţile de trezorerie şi capital au avut rezultate bune în primul semestru al lui 2011, contribuind cu 20% la rezultatul net al băncii.
Dimensiunea bazei de clienţi a Raiffeisen Bank a rămas neschimbată faţă de iunie 2010, la aproape 2 milioane, dintre care aproape 100.000 IMM-uri şi 8.000 de clienţi corporate. La sfârşitul lui iunie 2011, reţeaua Raiffeisen Bank cuprindea 542 de unităţi, faţă de cele 539 de la finalul lui iunie 2010. Banca avea 5.938 angajaţi la sfârşitul lui iunie 2011, în creştere faţă de 5.906 la finele semestrului I al anului precedent.