Raiffeisen Bank Romania a inregistrat in 2006 un profit brut de 61,1 milioane de euro, in crestere cu 22% fata de 2005, informeaza un comunicat al bancii. Totodata,  activele totale Raiffeisen Bank din Romania au crescut cu 35% fata de sfarsitul anului 2005, ajungand la 4,1 miliarde euro. La nivel international Raiffeisen Bank a inregistrat in 2006 un profit brut de 891 milioane euro, in crestere fata de cele 569 milioane euro realizate ca profit in 2005. Profitul net al bancii in 2006 a fost de 594 de milioane de dolari, in crestere cu 55% fata de anul precedent.

“Rezultatele financiare inregistrate de Raiffeisen Bank la sfarsitul anului 2006 sunt foarte bune si ma refer aici mai ales la cele din a doua parte a anului. Semestrul al doilea ne-a confirmat ca ceea ce am urmarit prin schimbarile pe care le-am implementat la inceputul anului, si anume o specializare a retelei pe segmentele de corporate si de retail, are un impact pozitiv si imediat asupra rezultatelor bancii. Am avut si o evolutie excelenta a activelor, tinand cont de faptul ca 2006 a fost anul in care foarte multe credite de consum au ajuns la scadenta”, a declarat Steven van Groningen, presedinte si CEO Raiffeisen Bank Romania.

Valoarea creditelor acordate de Raiffeisen Bank  s-a situat la aproape doua miliarde de euro, in crestere cu 42% fata de 2005, iar depozitele clientilor au crescut cu 38%, la aproape 3 miliarde de euro.

In 2006 Raiffeisen Bank Romania a inaugurat primele centre din Romania destinate exclusiv acordarii creditelor imobiliare Raiffeisen Bank – Casa Ta, in Bucuresti si Constanta, si a lansat serviciul de internet banking pentru persoane fizice. Lantul de sucursale al bancii s-a marit cu 55 de unitati anul trecut, ajungand la 265.

La sfarsitul anului 2006, banca avea 2,2 milioane de clienti de retail si peste 4.700 corporatii mari si medii, si ocupa pozitia a treia pe piata bancara din Romania, din punct de vedere al activelor totale.

Anul trecut Raiffeisen Bank International si-a vandut participatiile la bancile Bank TuranAlem din Kazakhstan si fosta banca Raiffeisenbank Ukraine, si a achizitionat OAO Impexbank, una dintre cele mai importante banci din Rusia, urmand a incheia o fuziunea intre Impexbank si ZAO Raiffeisenbank Austria pana la sfarsitul anului. In 2006, numarul de salariati ai Raiffeisen Bank a crescut cu 21% la nivel international, ajungand la 52.732, iar numarul de unitati al acesteia a crescut cu 178.

Raiffeisen Bank International previzioneaza un profit net de cel putin 700 milioane euro pentru 2007. Pentru perioada pana in 2009, Raiffeisen International anticipeaza o crestere anuala a bilantului total de cel putin 20%. Cele mai importante cresteri ar veni in continuare din CSI chiar si in lipsa Raiffeisenbank Ukraine.

Raiffeisen Bank Romania ofera produse si servicii bancare pentru persoane fizice, IMM-uri si companii mari. Banca are in Romania o retea de 850 de ATM-uri, 6.700 de POS-uri, si aproape 5.000 de angajati.

Raiffeisen International este una dintre cele mai importante retele bancare din Europa Centrala si de Est, fiind prezenta prin unitati bancare si companii de leasing in 16 piete din regiune. La nivel International Raiffeisen Bank are peste  12 milioane de clienti si mai mult de 2.800 de unitati.

 

Sursa: Capital 28 Martie 2007