Raiffeisen Bank oferă dobânzi de până la 7,5% pe an la depozitele la termen în lei, de până la 1,5% pe an pentru depozitele la termen în euro şi de până la 2,5% pe an la depozitele la termen în dolari.

Pe lângă depozitele standard, pe termen de 3, 12 şi 24 luni în lei şi 3, 6 şi 12 luni în valută, produse ce bonifică dobânzi atractive, clienţii pot opta şi pentru Flexidepozit. Acesta este un depozit la termen de 6 luni în lei, produs ce bonifică o dobândă de 7% pe an şi care permite alimentări ulterioare multiple, dar şi o retragere parţială, în caz de nevoie.

Oferta de economisire este completată de Contul de economii Super Acces Plus disponibil atât în lei cât şi în valută, pentru lei bonificând o dobândă diferenţiată pe tranşe valorice, începând cu 3% pe an, până la 4% pe an, fără comisioane de deschidere, administrare sau închidere.

Scopul măsurilor de creştere a dobânzilor la produsele de economisire în lei şi în valută

Raiffeisen Bank a adoptat măsuri de creşteri succesive a dobânzilor la produsele de economisire în lei şi în valută, cu scopul de a-şi susţine clienţii prin reducerea impactului negativ adus de inflaţia în creştere. Ne dorim să fim cei mai buni consilieri pentru clienţii noştri, având mereu în vedere nevoile şi stabilitatea lor financiară”, se arată într-un comunicat de presă emis de Raiffeisen.

Instituția bancară a susținut că își concentrează eforturile în zona de planificare financiară personală, sprijnind clienții să-şi creeze un fond de urgenţă.

„Dorim să-și ajutăm şi în demersul lor de economisire constantă, pentru obiective pe termen mediu şi lung” a afirmat Andra Ion, Director Planificare Financiară Personală în cadrul Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank îşi susţine clienţii cu o oferta diversificată, cu soluţii şi produse de economisire sau investiţii potrivite, în funcţie de nevoile, obiectivele financiare şi stilul de viaţă al fiecăruia.

Oferta de economisire pentru persoane fizice, disponibilă 100% online

Oferta de economisire pentru persoane fizice a Raiffeisen Bank este disponibilă 100% online, în aplicaţiile Raiffeisen Smart Mobile şi Raiffeisen Online.

Clienţii au posibilitatea să-şi diversifice economiile investind regulat cu ajutorul SmartInvest sau prin plăţi recurente în fondurile de investiţii Ron Flexi, Ron Plus, Euro Plus sau Dolar Plus. Aceste componente investiţionale pot fi o soluţie pentru clienţi pe termen mediu şi lung, aducând randamente potenţial superioare depozitelor la termen.

Raiffeisen Bank activează de 25 de ani pe piaţă bancară din România, fiind una dintre cele mai mari bănci universale din ţară. Banca deserveşte peste 2,28 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice, are 4.700 de angajaţi, 300 de agenţii în toată ţară, 1.131 ATM-uri/MFM-urisi şi o reţea de aproximativ 28.000 POS-uri.