Grupul Raiffeisen este interesat să achiziţioneze trei clădiri de birouri, care urmează să fie dezvoltate de compania AFI Europe lângă centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti.
„Negocierile sunt la început. Sunt mulţi pe piaţă care ar vrea să atragă Raiffeisen. Ar trebui să construim trei clădiri de birouri pentru ei, pentru că au nevoie de 50.000 metri pătraţi”, a declarat directorul pentru România al AFI Europe, Reuven Havar, care va părăsi funcţia pe care o ocupă la data de 1 martie.
Havar a menţionat că fiecare clădire de birouri urmează să aibă 15.000-17.000 metri pătraţi, iar proiectul, care prevede construcţia a cinci imobile de birouri, ar urma să atragă o investiţie de până la 100 milioane euro.
Cea mai mare tranzacţie din Bucureşti
„Tranzacţia poate să nu aibă loc, dar suntem printre cei căutaţi de Raiffeisen. Aceasta ar urma să fie cea mai mare tranzacţie din Bucureşti. N-am mai auzit de o astfel de tranzacţie, nici în Bucureşti, dar în nici alte ţări“, a menţionat Havar.
Havar a condus operaţiunile AFI Europe în România în ultimii patru ani, mandat în care a construit unul dintre cele mai mari proiecte de retail din România, AFI Palace Cotroceni, proiect care a atras o investiţie de 300 milioane euro şi care, potrivit lui Havar, în doi-trei ani va avea o valoare de 410-420 milioane euro.
SURSA: Mediafax