Autorităţile din Bulgaria au amendat subsidiara locală a băncii austriece Raiffeisen International cu 5,58 milioane leva (2,85 milioane euro) pentru concurenţă neloială, acuzând instituţia de credit că a atras clienţi cu o promoţie de asigurări gratuite, care au fost ulterior anulate.

Banca a oferit asigurări de viaţă gratuite în perioada 2004-2007 către clienţii creditului ipotecar, însă „fără a intenţiona să păstreze poliţele”, a anunţat luni Comisia pentru protejarea mediului competiţional din Bulgaria, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Comisia consideră că Raiffeisen s-a folosit de oferta de asigurări gratuite numai pentru a atrage clienţii, practică ce afectează atât interese consumatorilor, cât şi pe cele ale competitorilor.

Raiffeisen a fost amendată după ce unul dintre clienţii băncii a depus o plângere prin care a acuzat compania că a anulat poliţa de asigurare de viaţă la doi ani după contractarea creditului ipotecar, fără a-l informa, deşi asigurarea gratuită fusese oferită iniţial pentru întreaga perioadă de derulare a creditului.

Un purtător de cuvânt al Raiffeisen a anunţat că banca va comenta pe marginea amenzii în cursul zilei de luni.

Raiffeisen este al patrulea jucător de pe piaţa bancară bulgară după active, din cele 29 de bănci prezente.

SURSA: Mediafax