Scăderea anuală a PIB-ului României s-a plasat la finele celui de-al doilea trimestru la 7,5%, mai accentuată faţă de cea de 6,2% de la sfârşitul primelor trei luni, însă contractarea trimestrială a economiei a încetinit în aprilie-iunie comparativ cu trimestru anterior, potrivit Raiffeisen Bank.
Astfel, declinul economiei va încetini în perioada aprilie-iunie faţă de scăderea trimestrială de 4,6% a Produsului Intern Brut (PIB) înregistrată în primele trei luni ale anului.
Totodată, Raiffeisen se aşteaptă la o nouă contractare a PIB în trimestrul al treilea, urmată de o revenire uşoară în ultima parte a anului.
Aprecierile băncii se bazează pe indicatorii macroeconomici pe luna mai, când sectorul construcţiilor a scăzut cu 1,7% faţă de aprilie, respectiv cu 12,3% comparativ cu luna mai a anului trecut, iar cifra de afaceri din retail a înregistrat un avans lunar de 0,3%, scăzând însă cu 20,3% faţă de mai 2008, precizează Mediafax.
În acest context, Raiffeisen anticipează scăderea dobânzii de politică monetară a BNR la 8% până la sfârşitul anului, de la nivelul actual de 9%.
SURSA: Mediafax