Raiffeisen Bank şi-a reînnoit contractul de închiriere a celor 8.000 mp ce îi ocupă în turnul de birouri Charles de Gaulle Plaza, care este şi sediul central al băncii. Tranzacţia a fost intermediată de Jones Lang LaSalle şi CB Richard Ellis-Eurisko.
Chiria maximă pentru un astfel de spaţiu este de 250 euro/mp/an, ceea ce ar ridica tranzacţia la cel mult 2 mil. euro anual.
Recent şi Unicredit Ţiriac Bank şi-a reînnoit contractul de închiriere în aceeaşi clădire, aflată în proprietatea GLL Real Estate Partners.
GLL are trei clădiri de birouri în Bucureşti
Germanii de la GLL au achiziţionat în vara anului 2006, prin intermediul vehicolului investiţional EU Accession Fund, clădirea de birouri CGP pentru suma de 80 mil. euro, cea mai mare tranzacţie la acel moment. Vânzătorii imobilului au fost companiile Avrig 35 şi CA Immo. Portofoliul companiei pe piaţa locală mai include şi clădirea multifuncţională Metropolis Center, localizată pe bulevardul Iancu de Hunedoara, care reprezintă o investiţie de 50 mil. euro.
A treia proprietate a GLL este clădirea de birouri Pallazo Italia, achiziţionată de fond la câteva luni după încheierea tranzacţiei pentru CGP. Costul de achiziţie al imobilului nu a fost dat publicităţii, însă investiţia în dezvoltarea imobilului a fost de 10 mil. dolari. Vânzătorul clădirii a fost firma Conta Investment.