Raliu pe pista leilor la creditele auto

Ofertele băncilor comerciale merg aproape umăr la umăr în cazul creditului auto în lei. La creditul în euro, analiza costurilor relevă diferenţieri mult mai mari. Totuşi, împrumutul auto în euro rămâne mai ieftin sub raportul costurilor şi al sumei totale de plată. Vreţi să contractaţi cel mai bun credit auto în lei, cu cele mai mici costuri şi obţinut foarte repede? Depinde ce fel de maşină vă doriţi. Dacă vreţi un autoturism din gama Dacia, Renault sau Nissan, r

Ofertele băncilor comerciale merg aproape umăr la umăr în cazul creditului auto în lei. La creditul în euro, analiza costurilor relevă diferenţieri mult mai mari. Totuşi, împrumutul auto în euro rămâne mai ieftin sub raportul costurilor şi al sumei totale de plată.
 
Vreţi să contractaţi cel mai bun credit auto în lei, cu cele mai mici costuri şi obţinut foarte repede? Depinde ce fel de maşină vă doriţi. Dacă vreţi un autoturism din gama Dacia, Renault sau Nissan, răspunsul îl găsiţi la BRD Groupe Société Générale, care are perioade mai lungi de rambursare a creditului pentru aceste tipuri de maşini şi dobânzi mai mici faţă de cele practicate de bancă la alte produse. Cu toate acestea, trebuie menţionat că ofertele avantajoase se referă, în special, la achiziţionarea modelelor Dacia, Renault şi Nissan. Dacă doriţi să beneficiaţi de un palier mult mai mare de modele auto, trebuie să vă îndreptaţi atenţia către Raiffeisen Bank şi Volksbank. De remarcat faptul că oferta Volksbank pentru creditul auto în euro este de departe cea mai atractivă din piaţă.

Dacă la creditul în valută dobânzile sunt acceptabile, ajungând, în unele cazuri, comparabile cu cele de la creditul ipotecar, la creditele în lei, diferenţierile dintre bănci sunt ca şi inexistente, de doar câteva zecimi de procente. Excepţie face BCR, unde dobânzile au rămas suspendate la 14% şi chiar la 17%, la alte tipuri de credite. În aceste condiţii, criteriile importante în alegerea unui credit se dovedesc a fi comisioanele, costurile aferente creditului care nu sunt totdeauna incluse în rată şi care ajung uneori la o treime din valoarea împrumutului, în special la cel în lei. Creditul auto în euro se păstrează în marje rezonabile care îl fac mai ieftin decât cel în lei, chiar dacă uneori dobânzile la lei par mai atractive decât la euro.

O tendinţă curioasă în piaţa de retail se constată însă la nivelul cantitativ al creditelor auto. Dacă în urmă cu un an sau doi existau mult mai multe bănci care ofereau împrumuturi pentru maşini, la ora actuală nu mai există decât zece bănci, majoritatea specializate pe tipuri de maşini. Practic, segmentarea pieţei auto a ajuns să funcţioneze şi la nivelul creditelor, nu numai la cel al producătorilor şi dealerilor. O altă explicaţie pentru renunţarea unor bănci la acest produs se regăseşte în orientarea pieţei auto către leasing. Cu toate acestea, „principalul avantaj al creditului auto faţă de leasing îl reprezintă faptul că cel care achiziţionează autovehiculul devine imediat proprietarul acestuia. Dacă pe perioada derulării contractului firma de leasing intră în faliment, clientul riscă să-şi piardă autovehiculul, creditorii având dreptul să urmărească firma de leasing asupra universalităţii bunurilor sale“, explică Eliza Radu Erhan, de la HVB Ţiriac. În portofoliul băncilor, creditele auto au ajuns să reprezinte între 5% şi 10% din totalul creditelor de retail.

2006 a fost anul în care tot mai multe bănci au renunţat la avansul perceput pentru achiziţia unei maşini. Bineînţeles, în acest caz, bonitatea clientului trebuie să primeze. Trebuie precizat că dobânzile avantajoase şi perioada de creditare mai lungă (datele expuse în casetele de mai jos) sunt valabile doar pentru cazul în care clientul optează pentru achiziţionarea unui autoturism nou. În cazul maşinilor second hand, perioada de rambursare se îngustează până la trei maximum cinci ani, iar dobânzile şi la lei şi la euro cresc cu cel puţin un procent. 

Raiffeisen Bank

Dobânda: 9,9% pe an la lei (v), 8,9% pe an lei (f), 7,9% pe an la euro

Avans: 15% din valoarea maşinii

Perioada maximă de creditare: 7 ani

Comisioane: de analiză – 30 euro, de procesare (finanţat prin credit) – 1,9%, de rambursare anticipată – 3%

Volksbank

Dobânda: 9,9% pe an la lei (v), 5,95% pe an la euro

Avans: 0%

Perioada maximă de creditare: 7 ani

Comisioane: de analiză dosar – 35 euro, de gestiune credit – 0,25% pe lună la sold, de rambursare anticipată – 1%

BRD Groupe Société Générale

Dobânda lei: 9,5% (v) – 12,9% (f) – Dacia, Renault, Nissan –10,5% (v) – 13,5% (f) – alte autoturisme; euro: 10,4% (Logan), 10,9% (Dacia autoutilitare, Renault, Nissan) şi 11,4% – alte autoturisme

Avans: între 0 şi 10% din valoarea maşinii

Perioada maximă de creditare: între 5 şi 10 ani

Comisioane: întocmire dosar – 4%, gestiune – 15 lei/lună

CEC

Dobânda: 9,75% pe an la lei (v)

Avans: nu este obligatoriu

Perioada maximă de creditare: 7 ani

Comisioane: de analiză – 0,15%, de gestiune – între 1,75 şi 2,50% pentru primul an de creditare şi între 0,20 şi 0,40% pentru următorii ani, în funcţie de aportul propriu; taxa interogare birou credit – 3,4 lei

HVB Ţiriac

Dobânda: 9,9% pe an la lei (v), 8,9% pe an lei (f), 7,9% pe an la euro

Avans: 15% din valoarea maşinii

Perioada maximĂ de creditare: 7 ani

Comisioane: de analiza – 30 euro, de procesare (finanţat prin credit) – 1,9%, de rambursare anticipată – 3%

UniCredit

Dobânda: 10% pe an la lei (3 ani), 13% pe an la lei (6 ani), 8,5% pe an la euro

Avans: 19% din valoarea maşinii

Perioada maximă de creditare: 6 ani

Comisioane: de acordare – 2,5% flat, de risc valutar – 2% flat, de rambursare anticipată – 2%