Raluca Pastramă a spus tot despre relația cu Pepe: Au fost ani întregi în care am încercat
În cadrul interviului pentru Antena Stars, Raluca Pastramă a povestit că nu dorește să trăiască în trecut. Ea este de părere că divorțul de Pepe a fost cea mai bună decizie dar și cea mai grea. Fosta soție a lui Pepe a precizat că ei au încercat, ani la rând, să salveze căsnicia.
„Au fost ani întregi în care am încercat amândoi. Nu a fost să fie. Este cel mai bine să nu te mai uiți înapoi. Doar să înveți din ce a fost, să nu mai repeți greșeli, asta clar. Dacă ai învățat, atunci da, poți merge înainte și poți progresa. Dacă n-ai învățat și sta să te uiți tot timpul în trecut și stai să te gândești ce-ar fi fost dacă, atunci n-ai făcut nimic. (…) Nu m-aș fi gândit niciodată în viața mea că o să ajung să divorțăm, dar consider că e mai bine să fim fericiți. Cred că e mult mai bine așa. Au fost ani de zile în care am făcut noi tot ce am putut împreună să reușim să fie bine”, a declarat Raluca Pastramă.
Mediatizarea evenimentelor, cele mai grele momente din relație
Raluca Pastramă a povestit că era neobișnuită să fie în lumina reflectoarelor, motiv pentru care medietizarea fiecărui eveniment din relația lor au fost cele mai grele părți din întreaga relație.
„Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung la divorț. În familia noastră nu s-a pomenit așa ceva. (…) Lumea judecă indiferent ce-ar fi. Dacă e s-o luăm de la începtul relației noastre, de cum am apărut au venit de la o altă televiziune la mine la facultate. (…) Eu imediat am rămas gravidă cu Maria, nimeni nu a ținut cont că eu eram gravidă. Nu ai cum să judeci fără să știi. Nu e ușor să treci prin ce am trecut eu. Este foarte greu și sunt sigură că și pentru el a fost foarte greu. După 10 ani de relație și doi copii n-ai cum să crezi că un om iese curat și limpede ca apa”, a povestit fosta soție a lui Pepe.
Nu a păstrat legătura cu socrii
Raluca Pastramă a vorbit și despre relația cu socrii ei și a povestit că, deși sunt oameni în regulă, nu a păstrat legtura cu ei pentru că nu mai este niciun rost.
„Sunt niște oameni foarte în regulă. Nu păstrăm relații apropiate. Și eu consider că nu-și mai au rostul. Nu am avut o relație atât de apropiată încât să mai păstrăm legătura acum. Nu vorbim. Nu discutăm, nu avem niciun fel de relație”, a mărturisit acesta.