Ministrul Muncii, deputatul Raluca Turcan, a câştigat, vineri, un nou mandat în fruntea organizaţiei liberale din judeţul Sibiu. Înainte de vot, ea a lansat o serie de acuzaţii dure la adresa preşedintelui Ludovic Orban.
Victorie pentru Raluca Turcan!
Turcan a câştigat alegerile în organizaţia PNL Sibiu
Deputatul PNL şi ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale a candidat pentru cel de-al treilea mandat în fruntea organizaţiei judeţene PNL Sibiu.
Contracandidatul său a fost deputatul Constantin Şovăială.
Votul delegaţilor din Sibiu a fost covârştior în favoarea Ralucăi Turcan. Aceasta a obţinut 231 de voturi, în timp ce Şovăială a fost votat de doar 82 de delegaţi.
“Prietenii liberali sibieni mi-au dovedit astăzi, prin vot, încrederea lor.
Vă mulțumesc tuturor! Și mulțumesc fiecăruia în parte! Mă onorează ce însemn pentru voi și îmi dă putere ce sunt DOAR împreună cu voi!
#EchipaCâștigătoare este PNL Sibiu!”, a scris, vineri seara, Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.
Raluca Turcan, acuzaţii grave la adresa preşedintelui PNL
În faţa colegilor de la Sibiu, înainte de vot, Raluca Turcan a acuzat atacuri suburbane şi o încercare de destabilizare a organizaţiei, considerându-l vinovat pe Ludovic Orban, căruia i-a transmis în mod direct de ce nu-l mai susţine.
“Nu credeam că vor fi colegi care să aibă indecenţa să facă referiri la mine, să susţină atacuri suburbane, aşa cum am văzut şi în spaţiul public, aşa cum vedem zilnic la televizor, nu doar împotriva mea (…) iar aici, la Sibiu, s-a încercat destabilizarea acestei organizaţii şi sub pretextul unei competiţii, de fapt au fost nişte manevre, dar nu înţeleg pentru ce.
Această competiţie nu este a mea cu Şovi (Constantin Şovăială – n.red.), o spun direct, este a mea cu Ludovic Orban, pentru că din nefericire, domnule preşedinte al partidului, aţi girat ceea ce se întâmplă azi în PNL Sibiu.
Multă lume în decursul timpului m-a întrebat cum am putut să colaborez cu Ludovic Orban, după jignirile pe care mi le-a adus în trecut. Am făcut-o pentru că am considerat că PNL merită acest efort şi l-am iertat.
Faptul că acum se încearcă jocuri de culise la Sibiu (…), domnule preşedinte Ludovic Orban, şi pentru că m-aţi întrebat şi m-aţi provocat să vă spun de ce nu vă susţin”, a declarat Raluca Turcan.
Replica lui Ludovic Orban
Ludovic Orban, care nu se mai afla în sală, a replicat ulterior că toate acestea sunt doar acuzaţii inventate, relatează Gândul.
“Nu (am făcut jocuri de culise la Sibiu – n.red.). Sunt pure invenţii. Eu sprijin un candidat din cauza faptului că practic o parteneră din echipa mea a decis să susţină pe altcineva, este exact o situaţie similară. Cum să răspund la nişte acuzaţii pentru care nu există nicio dovadă, nicio probă?
Este o susţinere pentru un om care a fost alături de mine (Constantin Şovăială – n.red.), care a fost secretarul general al acestei filiale şi a contribuit din plin la rezultate şi care este colegul meu ca preşedinte al Comisiei de apărare, care este un om serios, de caracter, un lider care poate să conducă PNL la victorie.
În rest, este lipsit de fair-play, după discursul preşedintelui, deşi am arătat respect, să rămân în sală, pentru a asculta discursul celor doi candidaţi la preşedinţie, deşi suntem aşteptaţi la Alba şi se ştie lucrul acesta, să lansezi unui invitat care este şi preşedintele partidului, care nu are posibilitate să dea niciun fel de drept la replică, pur şi simplu nişte acuzaţii inventate”, a declarat Orban.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin