Raluca Turcan a transmis recent pe propria pagină de socializare că a solicitat să fie amendată. Conform celor scrise de către ministru, decizia este una corectă și își asumă criticile.
Raluca Turcan, amendată! Ministrul explică ce s-a întâmplat
Raluca Turcan a transmis astăzi, 31 martie, că a solicitat să fie amendată. Conform celor scrise de către aceasta, decizia este una corectă.
„Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente și în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenție, pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Au suprapus imaginile cu fotografii mai vechi
De asemenea, Turcan a subliniat că „cei de la PSD au suprapus imagini de la acțiunea de împădurire cu fotografii mai vechi”.
„Înțeleg criticile și mi le asum, dar trebuie să explic și manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acțiunea de împădurire cu fotografii mai vechi, cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată și direcția vădit manipulatoare a acestei situații.
Este important să respectăm toți regulile, este important să rămânem prudenți și să ne protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jurul nostru. Înțeleg că oamenii au obosit cu toții, dar trebuie să rămânem prudenți și să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp”, a conchis ministrul Muncii.
Lovitură pentru Turcan după apariția imaginilor
Anterior, ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a transmis un mesaj clar lui Vlad Voiculescu şi Ralucăi Turcan. Toţi suntem egali în faţa legii.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a subliniat, miercuri, că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Nu se va face rabat nici în cazurile Raluca Turcan şi Vlad Voiculescu, care au fost surprinşi fără mască de protecţie sanitară în spaţii publice.
„Am spus de fiecare dată şi repet: nu sunt adeptul sancţiunii de dragul sancţiunii. Rolul nostru nu este acela de a sancţiona populaţia, rolul nostru, al structurilor MAI, este de a determina cetăţenii să respecte măsurile de protecţie sanitară.
Sursă foto: Facebook