Raluca Turcan anunță promovarea agriculturii ecologice. Cum va fi susținută
Ministrul Muncii a anunțat că a participat la o întâlnire cu producătorii locali din Sibiu. Aceasta a precizat că scopul întâlnirii a fost de a identifica linii viabile de finanțare pentru antreprenorii de la sat.
„Am participat astăzi, la Sibiu, alături de domnul ministru Adrian Oros, de doamma președinte a Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean și primari din județul Sibiu la o întâlnire cu producătorii locali. Scopul întâlnirii a fost acela de a identifica linii viabile de finanțare pentru antreprenorii de la sat. Am discutat, de asemenea, despre problemele care au afectat mediul rural în perioada pandemiei și despre măsurile active care au fost aplicate în acest sens”, transmite Raluca Turcan.
Agricultura românescă trebuie să își consolideze performanțele
Raluca Turcan a mai spus că agricultura românească trebuie să își consolideze performanțele și să devină competitivă pe termen lung.
„Avem nevoie de o viziune pe termen cel puțin mediu, care să ofere direcții clare de acțiune care să vizeze zone bine definite, respectiv sezvoltarea piețelor locale prin susținerea colaborării între producători și actorii locali (consilii locale, școli, agenți economici) și promovarea produselor locale românești, asigurarea schimbului de generații în agricultură prin scheme de subvenție europeană și angajarea tinerilor în agricultură, restructurarea învățământului profesional și tehnic prin investiții și cooperare între instituții, cercetare, inovare și agricultură inteligentă prin parteneriate și susținerea de investiții, consolidarea proprietății prin implementarea Codului rural și sprijinirea zonelor cu constrângeri naturale prin susținere financiară și aplicarea mecanismului de ajustare (fine-tuning) a zonelor cu constrângeri, pentru o mai bună direcționare a sprijinului către toate zonele defavorizate. Vrem să încurajăm și să promovăm agricultura ecologică prin creșterea coeficientului de la 2,43% actual, la 20% pană în 2027 și să stimulăm competitivitatea prin proiecte publice care să sprijine parteneriate durabile și de succes între instituții”, conchide Turcan.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca