Raluca Turcan arată cu degetul spre PSD: Fondurile europene erau nefolosite

Guvernul Orban nu a preluat luat ţara cu lapte şi miere și cu câinii cu covrigi în coadă, acuză Raluca Turcan, care a vorbit luni seară, într-o emisiune de televiziune, despre greaua moștenire lăsată de PSD.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni seară, că în momentul în care PNL a preluat guvernarea, „instituţiile erau absolut nefuncţionale” şi că „fondurile europene erau nefolosite”.

Turcan a susţinut, într-o emisiune la Digi 24, că în primele opt luni de administrare a ţării Guvernul PNL a atras fonduri europene de cel puţin două ori mai mari decât a făcut-o guvernarea social-democrată în ultimul an.

”Instituţiile erau absolut nefuncţionale”

„Se pleacă de la premisa că Guvernul Orban a luat ţara cu lapte şi miere, câinii cu covrigi în coadă şi noi am dus-o în dezastru, lucru care nu este deloc adevărat şi este o denaturare completă a realităţii.

Noi, când am preluat guvernarea, pe o situaţie economică relativ normală, deficitul era 4,6%, stocurile, cu toate că exista o lege care prevedea asigurarea unui stoc de urgenţă, erau zero, instituţiile erau absolut nefuncţionale, fondurile europene erau nefolosite. Doar în două luni de la preluarea mandatului am recuperat de la dezangajare, că altfel s-ar fi dus pe apa sâmbetei, 600 de milioane de euro.

Şi vă mai dau aici o cifră interesantă: în zece luni anul trecut Guvernul PSD a atras aproximativ un miliard de euro.

”Cei din PSD se ocupau de agenda infractorilor”

În opt luni de guvernare, Guvernul PNL a atras 2,2 miliarde de euro, plus cei 600 de milioane de euro salvaţi de la dezangajare”, a afirmat Raluca Turcan.

Prim-vicepreşedintele PNL i-a acuzat pe social-democraţi că se „ocupau de agenda infractorilor”.

„Niciodată nu am avut un mandat de parlamentar atât de descurajant cum a fost cel anterior, când vedeam că un guvern instalat cu o majoritate parlamentară, pentru că PSD avea 45%, cu ceva voturi în jur aveau o majoritate confortabilă iniţial, pur şi simplu uitase de tot ceea ce promisese în campania electorală şi se ocupa de agenda infractorilor. La noi situaţia este cu totul alta”, a adăugat Turcan.