Municipiul Sibiu va fi condus de un primar liberal din 2024. Cel puţin, acesta este planul pus la punct de către Raluca Turcan, preşedintele PNL Sibiu, care spune că echipa liberală este opţiunea cea mai potrivită pentru sibieni la viitoarele alegeri locale. Care sunt argumentele aduse de liderul PNL?
Partidul Naţional Liberal este decis să câştige Primăria Municipiului Sibiu la următoarele alegeri locale.
Primăria Municipiului Sibiu, ţintă majoră pentru PNL: „Avem șanse reale (…) 2024 ne va aduce o echipă consolidată”
Raluca Turcan, cea care conduce filiala PNL Sibiu, este convinsă că liberalii au „şanse reale” în 2024 la câştigarea Primăriei. Reamintim că, încă din anul 2000, Sibiul este condus de reprezentanţi ai FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România) – Klaus Iohannis între 2000 şi 2014, iar apoi Astrid Fodor, cea care i-a fost viceprimar lui Iohannis.
„Nu vă lăsaţi descurajaţi de mesajele venite din diverse direcţii care îşi propun să ne dărâme”, este mesajul transmis de preşedintele PNL Sibiu la ultima Adunare Generală a Organizaţiei Municipale Sibiu a Partidului Naţional Liberal.
„Consider că avem șanse reale la câștigarea Primăriei Sibiu. Sunt sigură că anul 2024 ne va aduce o echipă consolidată în administrația liberală a județului.
Nu vă lăsați descurajați de mesajele venite din diverse direcții care își propun să ne dărâme. Ghidați-vă în schimb, la nivel uman, de consecvență, caracter, respect reciproc și de bună credință. Proiectele duse la bun sfârșit vor arăta că a rămas ceva în urma noastră.
Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis joi, în cadrul întâlnirii Adunării Generale a Organizației Municipale Sibiu a PNL și acesta este și mesajul pe care îl transmit tuturor colegilor din județ”, a scris, duminică, Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.
Raluca Turcan: La Sibiu, suntem de departe opțiunea cea mai credibilă
Liderul liberal a subliniat că a avut parte de bătălii grele, fie că a fost vorba despre atacuri din interior sau de lupta cu PSD, însă rezultatele concrete rămase în urmă fac cinste organizaţiei din Sibiu.
Raluca Turcan a subliniat şi câteva dintre realizările importante ale echipei liberale pentru Sibiu.
„Mi-a fost greu în anumite momente când atacurile politice nu conteneau, dar rezultatele concrete rămase în urmă fac onoare nu numai unui om, ci unei întregi organizații.
Am avut parte de bătălii interne, cu atacuri din interior, bătălii cu PSD când urmărea subjugarea justiției și suprimarea statului de drept, linșaje mediatice venite și din interior și din exterior.
În timpul pandemiei de COVID-19 am fost vicepremier. România a avut de gestionat și criza sanitară și pe cea economică. Și cu toate acestea, și economic, și sanitar am trecut prin criză mai bine decât țări mai dezvoltate din punct de vedere economic.
Am muncit mult în echipă și ne-am străduit să facem bine în jurul nostru. Prin fonduri europene, toate spitalele din județul Sibiu au putut accesa scheme de ajutor pentru achiziționarea de aparatura medicală. S-au achiziționat tablete pentru desfășurarea orelor în format online. Școlile și medicii de familie au primit material sanitar, am conturat cea mai credibilă formă a PNRR de atragere de fonduri europene.
În calitate de ministru al Muncii am contribuit la salvarea a 1,4 milioane locuri de muncă, din care, doar la Sibiu, 117 mii locuri de muncă.
PNL este un partid care merită încrederea oamenilor, însă este loc și de mai bine. Mai ales în politica națională. La Sibiu, suntem de departe opțiunea cea mai credibilă, dedicată constant și puternic interesului public și trebuie să menținem acest lucru.
Cred cu tărie că succesul PNL Sibiu va fi garantat și în continuare doar prin integritate, efort, rezultate, colaborare onestă”, se mai arată în mesajul Ralucăi Turcan.