Raluca Turcan, deputat PNL şi fost ministru al Muncii, nu este deloc mulţumită de modul în care sunt plătiţi unii angajaţi de la stat, fie că este vorba despre autorităţi sau companii de stat.
Inechităţi majore la nivel salariilor din România
În discursul susţinut luni, 8 mai, la Congresul Seniorilor Liberali. Turcan a subliniat faptul că ierarhia salarială a fost complet dată peste cap în sistemul public. „Directorii de la companiile private par niște săraci pe lângă unii angajați” de la stat, a punctat deputatul PNL.
„După principiul „cine strigă mai tare, acela primește drepturi suplimentare”, întreaga ierarhie salarială din sistemul public a fost răsturnată. Așa s-a ajuns în situația inacceptabilă ca muncitorul necalificat debutant din construcții sau din agricultură să aibă un salariu brut mai mare decât un profesor cu studii de lungă durată la început de carieră.
Este firesc ca tinerii să se întrebe ce rost mai are să meargă la școală? De asemenea, dacă vom compara salariile din unele instituții și autorități publice cu cele ale directorilor celor mai performante companii vom avea, de asemenea, mari surprize.
Directorii de la companiile private par niște săraci pe lângă unii angajați din unele autorități autonome sau companii de stat cu pierderi. Știți ce este trist! Că în sectorul public sunt foarte mulți oameni care muncesc foarte mult și tocmai aceia nu sunt plătiți corespunzător!”, a afirmat Raluca Turcan.
În mai puţin de două luni, legea salarizării ar trebui dezbătută, adoptată și implementată
Fostul ministru al Muncii a adăugat că legea salarizării trebuie dezbătută, adoptată și implementată până la 1 iulie.
„Pe mulți (angajaţi din sectorul public – n.r.) o să-i pierdem pentru că fiind buni profesioniști vor migra către sectorul privat, iar sistemul public va rămâne cu cei mai puțin performanți, dar mai bine plătiți.
Așteptam cu toții ca legea salarizării, asumată și ea prin PNRR, să fie dezbătută, adoptată și implementată până la 1 iulie, tocmai pentru a-i plăti competitiv pe cei care muncesc și pentru a elimina toate inechitățile din sistem. Însă, stadiul acestei legi este exact ca în versurile lui Eminescu ”Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e”.”, a mai precizat Raluca Turcan.
„În sectorul public, lucrurile au luat-o pe un drum al nesustenabilității și inechității”
Deputatul PNL a criticat şi modul în care povara fiscală şi asistenţa socială a statului apasă prea mult asupra sectorului privat din România, cei 4 milioane de angajaţi de acolo fiind motorul economic al României.
„În ceea ce-i privește pe angajații din sectorul privat, despre care se vorbește mult prea puțin în spațiul public, de parcă cei peste 4 milioane de angajați nici nu ar exista, și care sunt motorul economic al acestei țări, este evident că povara fiscală care apasă asupra salariilor trebuie să reprezinte o preocupare a politicii fiscale.
Cum să stimulezi munca și performanța când impozitele și contribuțiile obligatorii depășesc 41% din venitul angajatului? Cum să elimini munca la negru și gri și cum să stimulezi o creștere a gradului de ocupare în anumite domenii, când e mai profitabilă asistența socială a statului?
Am convingerea că, printr-o reformă a Codului fiscal, printr-un tratament echitabil al tuturor angajaților, indiferent de domeniul de activitate și printr-o bună absorbție a fondurilor europene vom crea acel spațiu fiscal necesar pentru a reduce, progresiv, povara fiscală pe salarii.
În sectorul public, lucrurile au luat-o pe un drum al nesustenabilității și inechității, cu ajutorul politicienilor”, a mai precizat Raluca Turcan luni, 8 mai.