Raluca Turcan a spus luni, 19 august, că în sistemul de sănătate s-au investit bani mulţi. Totuși, spune ea, condiţiile medicale nu au crescut direct proporţional. Potrivit ministrului, nu sunt suficiente consecințe, în ciuda faptului că există sesizări privind malpraxisul.
Raluca Turcan spune că situația din spitale este cronică
În acest context, ministrul Culturii este de părere că „trebuie să existe cineva la decizie cu voinţă să taie în carne vie, pentru că în general sistemele nu se atacă din interior”.
Turcan a susținut și că „situația din spitalele din România este una cronică”.
„Situaţia din spitalele din România este una cronică şi această nenorocire, aş caracteriza-o, practic a redeschis subiectul unei reforme reale în sistemul de sănătate pentru că, pe fond, în România s-au adus bani mulţi în sistemele medicale, de la aparatură, până la infrastructură spitalicească. Din nefericire, condiţiile medicale nu au crescut direct proporţional şi în continuare suntem deficitari la anumite proceduri medicale unde, dintr-o conivenţă care funcţionează şi în alte sisteme, cum este, să spunem, oarecum conivenţa cadrelor medicale, nu s-a reuşit până acum şi nu a existat suficientă voinţă pentru introducerea unor proceduri care să ducă la sancţionarea şi a unor greşeli din partea corpului medical”, a declarat Turcan la Digi 24.
Avem puţine situaţii de sancţionare a malpraxisului
Ea a declarat apoi că în toate sistemele există tendinţa ca profesioniştii să se apere unii pe alţii. Din acest motiv, spune ministrul, trebuie să existe „cineva la decizie cu voinţă să taie în carne vie, pentru că în general sistemele nu se atacă din interior”.
Raluca Turcan este de părere că „avem foarte puţine situaţii de sancţionare a malpraxisului”.
„Uitaţi-vă pe cifre, avem foarte puţine situaţii de sancţionare a malpraxisului. Eu nu pot să spun că în fiecare zi urmăresc ce se întâmplă în sistemul sanitar, dar avem cazuri de malpraxis sesizate şi consecinţe nu prea”, a mai spus Turcan.
Ea a evitat să comenteze dacă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ar trebui să demisioneze în urma scandalului legat de decesele suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.
Ministrul a vorbit și despre criticile aduse de Crin Antonescu
Ministrul a vorbit și despre criticile aduse de Crin Antonescu, fost preşedinte al formaţiunii. Ea susține că ar exista mai multe lucruri care pot fi invocate în favoarea partidului în faţa electoratului, precum cota unică de impozitare sau menţinerea Pilonului II de pensii.
„Şi eu am fost preşedinte de partid şi principala mea preocupare ca preşedinte de partid şi ca fost preşedinte de partid a fost mai ales ca în momente de cumpănă, cum sunt cele de alegeri, să cresc şi să sădesc credibilitatea în partidul pe care l-am condus, pentru că sunt lucruri bune care s-au întâmplat în guvernări PNL, cu colegi de-ai mei în diferite poziţii la conducerea partidului. Aşadar, cred că cineva care urmăreşte interesul PNL, interesul public şi nu alte interese, ar trebui să se concentreze pe sublinierea lucrurilor bune care s-au întâmplat cu PNL la guvernare”, a declarat Turcan la Digi 24.
Amintim că reacția a venit după ce Crin Antonescu a criticat aspru situația politică în care se află PNL, cât și conducerea liberalilor. El l-a luat în vizor pe Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Lucian Bode.
Antonescu a spus că „trăim, la nivelul conducerii PNL, într-o formă de mediocritate și chiar impostură, inclusiv a candidatului la prezidențiale”.
Crin Antonescu a explicat faptul că situația partidului „e la limită”. Potrivit explicațiilor oferite de el, partidul își „maschează” scorul de la alegerile locale.
Antonescu nu l-a iertat nici pe Rareș Bogdan. El a subliniat că liberalul este „„un personaj autocentrat și fanfaron”.