Raluca Turcan ia măsuri pentru sprijinirea lucrătorilor sezonieri din străinătate. Ministerul Muncii este preocupat de lipsa de informații și de cunoștințe legale a românilor.
Ei trebuie să își cunoască drepturile, pentru a nu cădea victime încercărilor de exploatare din partea angajatorilor.
Raluca Turcan ia măsuri. Vrea ca românii să fie informați corect
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale continuă campania de informare a lucrătorilor sezonieri în vederea diminuării riscurilor şi vulnerabilităţilor cu care mulţi dintre ei s-au confruntat în trecut, în special din cauza muncii fără forme legale şi a lipsei de informaţii privind legislaţia specifică a ţărilor în care merg.
”Ţinând cont de experienţa anilor trecuţi, când mulţi cetăţeni români au plecat pe filiere informale să lucreze sezonier în ţări din spaţiul UE, fără a se asigura că vor avea contract de muncă sau că le vor fi asigurate condiţii decente de trai, şi s-au trezit în situaţii de abuz, fără a şti pe cine să contacteze şi fără a şti care le sunt drepturile, având în vedere şi condiţiile speciale create de apariţia pandemiei Covid-19, care au dus la schimbarea condiţiilor de intrare în ţările pe care lucrătorii sezonieri le tranzitează sau în care lucrează, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a demarat în luna martie campania ”Eşti lucrător în străinătate? Informează-te, lucrează legal şi cunoaşte-ţi drepturile” şi a elaborat un Plan de acţiuni pentru informarea şi protecţia cetăţenilor care migrează în scop lucrative”, transmit reprezentanţii MMPS, prin intrmediul unui comunicat de presă.
Scopul campaniei este de prevenire a muncii fără forme legale şi a exploatării prin muncă a lucrătorilor sezonieri, prin creşterea nivelului de informare înainte de a pleca la muncă în străinătate.
Esenţiale sunt măsurile de prevenire
MMPS apreciază că sunt esenţiale măsurile de prevenire a unor situaţii neplăcute cu care s-ar putea confrunta lucrătorii români pe piaţa muncii din statele membre.
Diseminarea informaţiilor de bază către lucrătorii sezonieri, cum ar fi condiţiile de intrare în ţara de destinaţie şi condiţiile de muncă, mai ales cele specifice desfăşurării activităţii în condiţii COVID 19, ori instituţiile care pot sprijini lucrătorii care întâmpină probleme pe teritoriul altei ţări, a devenit cu atât mai necesară în contextul pandemiei Covid-19, care a ridicat noi probleme pentru lucrătorii sezonieri.
Informaţii despre munca în străinătate Materialele informative au fost publicate atât pe site-ul MMPS, cât şi pe site-ul Inspecţiei Muncii, transmit reprezentanţii instituţiei. Potrivit Ministerului Muncii, au fost elaborate pliante cu informaţiile de bază (condiţiile de muncă, contractul de muncă, rolul agenţiilor de plasare, date de contact ale misiunilor consulare ale României din fiecare stat etc.), care au fost distribuite cu sprijinul Ministerului Transporturilor în punctele de plecare ale lucrătorilor, la sediile unităţilor/ subunităţilor MAI (în baza protocoalelor de colaborare), respectiv la inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă.
Spot video difuzat pe TVR
Totodată, a fost realizat un spot video, difuzat gratuit, deocamdată doar de TVR. Campania derulată de MMPS vizează informarea lucrătorilor sezonieri care anual pleacă să muncească în străinătate, în vederea diminuării riscurilor şi vulnerabilităţilor cu care mulţi dintre ei s-au confruntat în trecut, în special din cauza muncii fără forme legale şi a lipsei de informaţii privind legislaţia specifică a ţărilor în care merg.
Pentru buna desfăşurare a campaniei, MMPS a încheiat protocoale de colaborare cu Ministerul Transporturilor şi cu Ministerul Afacerilor Interne.
”Menţionăm că în data de 15 iunie 2021, şi Autoritatea Europeană a Muncii a lansat campania #Rights 4 All Seasons, care are ca scop informarea lucrătorilor sezonieri cu privire la drepturile lor, susţinerea angajatorilor şi asigurarea de condiţii de muncă echitabile în întreaga UE”, se mai arată în comunicatul transmis de Ministerul Muncii.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.