Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a venit cu o veste proastă pentru aceşti angajaţi.

Persoanele care lucrează în sistemul de asistenţă socială vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a se testa pentru COVID-19, dacă nu vor să îşi facă vaccinul şi nu au contraindicaţii precizate clar de către medicul de familie.

“E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament”

“Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol”, a precizat, vineri, Raluca Turcan, în cadrul unei conferinţe de presă. Ea a mai explicat că Ordonanţa de Urgenţă iniţială a fost transformată în proiect de lege.

“Am propus, ca Minister al Muncii, ca personalul angajat din sistemul de asistenţă socială, public sau privat, să prezinte, dacă interacţionează cu beneficiari, o dovadă fie a vaccinării, fie a trecerii prin boală, fie o contraindicaţie de la medicul de familie. Dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, atunci testarea se realizează pe banii angajaţilor.

E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament, şi anume apărarea sănătăţii persoanelor care se află în situaţii dificile. Vorbim de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici. Mai mult decât atât, în sistemul de stat, statul plăteşte oameni ca persoanele acestea să fie sprijinite. Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol.

Am primit comentarii de la Ministerul Justiţiei că ar fi nevoie de un proiect de lege şi atunci am transformat Ordonanţa de Urgenţă în proiect de lege şi aici avem nişte rigori de timp pe care trebuie să le respectăm: un număr de zile în transparenţă pentru ca, apoi, să fie adoptat de Guvern”, a declarat şefa de la Ministerul Muncii.

Trebuie autorităţile să introducă vaccinarea obligatorie?

La solicitarea jurnaliştilor, Raluca Turcan şi-a expus şi părerea despre vaccinarea obligatorie în România. Ea nu a oferit un răspuns clar, preferând să sublinieze nevoia de responsabilitate a cetăţenilor, mai ales că vaccinul anti-COVID este gratuit.

“Eu cred că oamenii trebuie să valorifice la maximum acest atu uriaş pe care îl avem, acela de acces gratuit, în orice moment, la vaccinare. Dacă nu facem lucrul acesta, nu punem în pericol doar viaţa celor care nu accesează vaccinarea, ci pur şi simplu viaţa tuturor celor din jur.

Uitaţi-vă la mutaţiile pe care le-a suferit virusul, la amploarea valului 4 şi cred că fiecare om cu responsabilitate şi pentru propria persoană, dar mai ales pentru cei din jur ar trebui să acceseze vaccinarea”, a precizat Raluca Turcan.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin