Raluca Turcan, mesaj înainte de debutul noului an şcolar. S-au suplimentat numărul de posturi din educaţie
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, lider al organizaţiei judeţene PNL Sibiu, a declarat sâmbătă că anul şcolar 2024/2025 începe cu o serie de măsuri propuse de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi susţinute de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ambii membri ai PNL.
Raluca Turcan a menţionat că printre aceste măsuri se numără suplimentarea numărului de posturi din educaţie cu 7.800, dintre care 340 de noi posturi didactice, auxiliare şi administrative în judeţul Sibiu, necesare pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi acoperirea investiţiilor recente.
De asemenea, a subliniat importanţa creşterii numărului de îngrijitoare în creşe, având în vedere că, prin PNRR, 63 de creşe noi vor fi date în folosinţă în acest an şcolar, împreună cu 98 de servicii complementare de educaţie timpurie.
„Justificarea majorării numărului de posturi didactice şi auxiliare are la bază necesitatea creşterii calităţii actului de învăţământ şi acoperirea cu personal a investiţiilor noi date în folosinţă sau care urmează să fie date în folosinţă”, a indicat Turcan.
Turcan: Extinderea programului „Masă la şcoală”, o mare satisfacţie personală
Ministrul Culturii a adăugat că numărul profesorilor de sprijin pentru copiii cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES) va creşte, precum şi cel al informaticienilor care vor sprijini activitatea celor 1.435 de laboratoare inteligente finanţate prin PNRR.
De asemenea, au fost înfiinţate noi clase pentru copiii familiilor care se întorc în ţară şi a fost majorat numărul de clase pentru învăţământul tehnologic dual şi postliceal, precum şi pentru a reduce aglomeraţia din clasele existente. Totodată, va creşte numărul de logopezi şi de profesori implicaţi în programele „Şcoala din spital” şi „Şcoala la domiciliu”.
Raluca Turcan a evidenţiat extinderea programului „Masă la şcoală”, despre care a amintit că a fost iniţiat la insistenţele sale în calitate de deputat PNL de Sibiu.
În prezent, o şcoală din trei oferă copiilor o masă în timpul programului şcolar, iar numărul şcolilor incluse în program a crescut de la 350 în 2022 la peste 2.200 în acest an, beneficiind aproximativ 650.000 de copii. Ea a subliniat că acest program va continua să fie extins până când toate şcolile vor oferi o masă elevilor.
Salarizare şi investiţii în domeniul educaţiei
În ceea ce priveşte salarizarea în educaţie, Turcan a precizat că aceasta a cunoscut o ameliorare semnificativă, cu o creştere medie de peste 50% în doar un an, datorită eforturilor PNL. De asemenea, a menţionat că în judeţul Sibiu au fost investiţi peste 160 de milioane de lei în unităţile de învăţământ, enumerând modernizarea şi reabilitarea mai multor şcoli şi infrastructuri educaţionale din zonă.
Turcan a subliniat că toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără angajamentul PNL pentru reformele din educaţie, considerând că educaţia este o investiţie esenţială pentru viitor, nu doar o cheltuială bugetară.
De asemenea, a subliniat importanţa PNL ca factor de echilibru în guvernarea României, menţionând creşterea bugetului educaţiei cu 20 de miliarde de lei în 2024 şi investiţii în şcoli de peste 3,5 miliarde de euro prin PNRR.
„Nu trebuie să uităm că, fără angajamentul PNL pentru susţinerea reformelor din educaţie, toate aceste lucruri bune nu cred că s-ar fi întâmplat, pentru că noi, liberalii, nu vedem educaţia ca pe o cheltuială bugetară, ci ca pe cea mai bună investiţie publică pe care o putem face pentru viitor!
De aceea, cred că este important să vedem că sub o guvernare din care PNL face parte, cu miniştrii liberali ai Educaţiei şi Finanţelor, am avut o creştere cu 20 miliarde lei a bugetului educaţiei în anul 2024, am adus investiţii în şcoli de peste 3,5 miliarde euro, prin PNRR şi vom continua pe acest drum.
Este esenţial ca PNL să fie factor de echilibru în guvernarea din România pentru că noi acţionăm pentru viitor”, a afirmat, sâmbătă, preşedintele PNL Sibiu.