„Ieri a fost o zi tare draguță. A început campania electorală! Sunt sunată cu întrebarea: “Aveți diplomă de licență”?
“Da, dar de ce doar de licență, merită să mă întrebați și de bac, după cum știți, realitatea bate filmul în România și tocmai am aflat că poți preda și la universitate fără bacalaureatul luat”.
Tot ieri am fost întrebată ce înseamnă cuvântul “masterandă” din CV. Am explicat că am urmat cursurile unui program de master fără a susține disertația. Sintagma e corectă și nu presupune absolvirea, dupa cum nici termenul “doctorand” nu presupune titlul de doctor. Dar, “La Institutul Puskin din Moscova ați studiat?” Da, am studiat, ca studentă a Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale. Am urmat, pentru cei interesați, mai multe cursuri de scurtă durată, de pregătire academică și politică, inclusiv în cadrul unui program Harvard derulat la Atena.
Pentru cei care nu cred că am luat Bacul și Licența decât dacă văd diplomele, le atașez scanate. Îi rog pe această cale să vadă mediile finale, să rostească cifrele cu voce tare”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Anunțul făcut de Raluca Turcan
Vicepremierul Raluca Turcan nu ia în calcul scenariul unei închideri a școlilor la nivel național.
Turcan a explicat, într-o emisiune televizată, că nu este de dorit trecerea totală la învățămâtul on-line, pentru că „toate studiile” au ajuns la concluzia conform căreia se obțin rezultate mai bune prin învățământul cu prezență fizică.
„Nu cred că ne apropiem la nivel naţional de o închidere a şcolilor şi o includere a tuturor şcolilor în scenariul roşu.
Nu este de dorit, toate studiile arată că învăţământul cu prezenţă fizică dă rezultate mult mai bune.”, a spus Raluca Turcan, marţi seară, la B1 Tv.
„De aceea am lăsat la latitudinea autorităţilor locale. Ar fi anapoda, oarecum, în unele localităţi în care nu ai niciun caz să introduci şcolile în scenariul roşu doar pentru că în alte localităţi ai o creştere a numărului de infectări”, a explicat vicepremierul decizia Guvernului.
„Suntem în acest moment departe de scenariul din primăvară şi depinde foarte mult de cum acţionăm în perioada următoare”, a adăugat Turcan.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin